Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Sătmăreni răniți după ce au fost atacați în propria casă. Polițiștii au tras un foc de armă

Sătmăreni răniți după ce au fost atacați în propria casă. Totul s-a petrecut azi noapte, în localitatea Culciu Mic, când un tânăr a pătruns în două locuințe și i-a atacat pe proprietari. Polițiștii au tras un foc de armă, iar mai apoi l-au imobilizat pe agresor. 

Ce spune poliția:

,,La data de 19 decembrie, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați de către o femeie despre faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa din Culciu Mic și l-ar fi agresat pe soțul acesteia. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani ar fi pătruns fără drept în locuință și l-ar fi rănit pe soțul femeii, cu un obiect ascuțit, distrugând totodată mai multe obiecte ale imobilului.

Ulterior, tânărul ar fi pătruns într-un alt imobil din localitate unde, cu același obiect ascuțit, ar fi rănit alte două persoane. Polițiștii l-au imobilizat pe tânăr, prin executarea unui foc de armă, în plan vertical. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, violarea de domiciliu, amenințare și distrugere”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.