Ultima actualizare: ieri, 21:45
Locale

FOTO. A sărit din mașina aflată în mers, după ce autoturismul a luat foc. Ce spun polițiștii

O șoferiță, în vârstă de 52 de ani, a sărit din mașina aflată în mers, după ce autoturismul a luat foc. Totul s-a petrecut astăzi, miercuri, 17 ianuarie, în județul Satu Mare. În urma incidentului, femeia a suferit arsuri și a fost transportată la spital.

Ce spune poliția:

,,La data de 17 ianuarie, în jurul orei 12.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 F, în afara localității Odoreu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că habitaclul unui autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat o femeie de 52 de ani, ar fi luat foc, iar aceasta s-ar fi aruncat, din mers, din autoturism. Din producerea evenimentului a rezultat rănirea femeii.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, urmând a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”.

Ce spun pompierii:

,,Astăzi, la ora 12:38, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al jutețului Satu Mare a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier, prin lovirea unui autoturism de un parapet, între localitățile Odoreu și Băbășești, rezultând incendierea acestuia. Din informațiile apelantului, în interiorul autoturismului se afla o persoană care se afla în imposibilitatea de autoevacuare.

La fața locului s-au deplasat opt subofițeri cu două autospeciale cu apă și spumă, dintre care una având în dotare modul de descarcerare. De asemenea la locul intervenției s-a alocat și o ambulanță SAJ.

Ajunse la locul intervenției, forțele profesioniste au găsit victima evacuată și incendiul lichidat de către participanții la trafic. Victima a fost preluată de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare pentru îngrijiri suplimentare, pompierii militari au asigurat măsurile PSI la fața locului”.

 

2 comentarii

  1. Buca Răspunde

    Cine mai vrea gunoaiele din vest?

    • Răspunde

      Gunoaiele din est sunt mai bune? Sau te referi la masini luate uzate? Totusi stii sigur ca masina nu a fost luata de noua? Sau presupui din proprie experienta? Pana si supermasini ca Ferrari au luat foc in mers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.