Ultima actualizare: azi, 20:40

Locale

Șofer din Satu Mare, reținut în județul vecin. Are două dosare penale, iar în trecut a fost prins drogat

Șofer din Satu Mare, reținut în județul vecin. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, are două dosare penale, iar în trecut a fost prins drogat la volan.

Ce spune poliția:

,,La data de 24 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 34 de ani, din localitatea Tășnad, județul Satu Mare, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În jurul orei 07.05, pe un drum public din localitatea bihoreană Sălacea, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii Secției nr.11 de Poliție Rurală Valea lui Mihai, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Acesta mai este cercetat în alte două dosare penale, pentru comiterea, în cursul anului 2023, a unor infracțiuni rutiere, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita”.


Sursa: IPJ Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.