Ultima actualizare: azi, 13:50
Locale

Un șofer judecat pentru că a băgat în spital un motociclist crede că e nevinovat. Ce explicație a dat

Un șofer judecat pentru că a băgat în spital un motociclist crede că e nevinovat. Bărbatul nu s-a asigurat, iar din cauza lui un motociclist a stat nu mai puțin de trei luni în spital. Cu toate că a fost trimis în judecată, individul consideră că nu e vinovat. 

Potrivit informațiilor PortalSM, șoferul, aflat la volanul unui autoturism, la punerea în mișcare de pe loc, nu a acordat prioritate unei motociclete care circula regulamentar din spate, obligându-l pe conducătorul motocicletei să frâneze pentru a evita coliziunea. Acesta din urmă s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind răni care au necesitat pentru vindecare 95-100 zile de îngrijiri medicale. După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, dar mai apoi s-a întors la fața locului. Atât acesta, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Fiind audiat, motociclistul a declarat că după ce a parcurs aproximativ 30 metri cu viteza de 30-35 km/h a observat autoturismul care, fiind parcat pe partea dreaptă, s-a pus în mișcare fără să semnalizeze și fără să îi acorde prioritate. Întrucât a fost aproape de acesta a frânat brusc să evite impactul și a căzut pe asfalt, iar motocicleta i-a căzut pe picior, însă nu a intrat în coliziune cu autoturismul, care și-a continuat deplasarea. La fața locului a venit poliția rutieră și o ambulanță SMURD, iar în timp ce se afla la fața locului în ambulanță a venit acolo și conducătorul autoturismului. Ulterior a fost transportat la spital unde a rămas internat la Ortopedie opt zile și a fost operat la picior. Acesta a mai declarat că i-au fost introduse în piciorul stâng o placă și cinci șuruburi.

Șoferul crede că e nevinovat

Șoferul autoturismului a declarat că înainte să se pună în mișcare s-a uitat în oglindă și a observat un motociclist care era la o distanță considerabilă în spatele lui, fără să observe un alt vehicul care să circule pe drum. S-a pus în mișcare și s-a uitat din nou cu coada ochiului în oglinda retrovizoare și a văzut motociclistul care nu era căzut și și-a continuat deplasarea. Când a parcat l-a sunat mama sa și l-a întrebat dacă a văzut că a fost accident, iar el s-a întors să vadă despre ce este vorba. I-a întrebat pe polițiști ce s-a întâmplat, iar aceștia i-au spus că cineva a indicat autoturismul lui ca fiind implicat în accidentul motociclistului.

Șoferul a asistat la efectuarea cercetării la fața locului, după care a plecat. În următoarea zi s-a prezentat la poliția rutieră unde i s-a adus la cunoștință că în cauză s-a întocmit dosar penal și i s-a reținut permisul de conducere primind dovadă cu drept de a conduce. Acesta a menționat faptul că nu se consideră vinovat de căzătura motociclistului, întrucât acesta nu a avut contact cu mașina lui.

Bărbatul a fost trimis în judecată ,,pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Un comentariu

  1. Pishurel Răspunde

    Bă, românul nu este vinovat niciodată! Și atunci când este dovedit, el tot nevinovat este!
    Iar donatorul de organe a avut 30-35 Km/h probabil peste limita de viteză, că la așa viteză cât a declarat, sigur nu pica!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.