Ultima actualizare: azi, 13:20

Naţionale

O femeie din județul vecin și-a omorât fratele! L-a strangulat timp de 20 de minute

Incident cumplit în județul vecin. O femeie din județul Bihor și-a omorât fratele, în cursul acestei săptămâni. Aceasta a fost prinsă de polițiști, iar acum se află în arest pentru o perioadă de 30 zile, sub acuzaţia de omor săvârşit asupra unui membru de familie. 

Victima, în vârstă 42 ani, a fost găsită moartă joi dimineaţă, lângă unul dintre drumurile ce leagă Oradea şi Sântandrei, iar în urma cercetărilor pornite în caz s-a stabilit că bărbatul a fost ucis de sora lui, o femeie în vârstă de 49 de ani.

Proces fulger la Tribunalul Bihor, în cazul Luminiţei Leuca, femeia din Sântandrei care şi-a ucis fratele. Dezbaterile privind propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele Luminiţei Leuca, programate vineri, pentru ora 14, s-au terminat după doar o jumătate de oră, potribit Bihoreanul.

Potrivit anchetatorilor, femeia şi-a îmbrâncit fratele de pe drum, pe un câmp, şi-a scos din buzunarul hainei o frânghie cu care a început să-l stranguleze, reuşind să-l trântească la pământ, cu faţa în sus, iar apoi a continuat să strângă de funie, timp de 20 de minute, până când acesta nu s-a mai zbătut. Înainte să plece, ea i-a verificat pulsul, a luat apoi frânghia, telefonul mobil şi portmoneul fratelui, precum și două pachete de ţigări, pe care le-a pus într-o pungă de plastic, iar a doua zi dimineaţa s-a dus la serviciu, în Oradea, de unde a fost ridicată de procurori.

Aceștia au percheziționat apoi apartamentul din Sântandrei, unde autoarea și victima locuiau împreună cu alte două surori, unde au găsit şi “arma” crimei, dar şi obiectele victimei, potrivit aceleași surse.

Luminiţa Leuca a fost reţinută, joi, iar în timpul audierilor care au urmat, ea şi-a recunoscut fapta, detaliind şi modul în care a comis-o. Medicii legişti care au efectuat autopsia au stabilit că “moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului cu un laţ”, mai precizează Bihoreanul.

Foto: Bihoreanul

Foto: Bihoreanul

 

Un comentariu

  1. Vasy Răspunde

    Ambii niște “valori” că-ți stă mintea pe loc! Au niște mutre că dacă se uită în oglindă crapă sticla instantaneu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.