Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

ALERTĂ în România | Un copil, în vârstă de 2 ani, a dispărut!

Un băiețel, în vârstă de 2 ani, din județul Botoșani a dispărut de peste 18 ore. Pentru găsirea lui s-au mobilizat localnici și voluntari, care îl caută pe copil alături de pompieri, jandarmi și polițiști, iar la această oră, băiețelul ar putea fi oriunde.

Un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie ia parte, începând de luni dimineaţă, la căutările copilului  Căutările sunt dificile, deoarece zona unde a dispărut băiatul este înconjurată de câmpuri și păduri. În timpul nopții au fost folosite și camere cu termoviziune pentru găsirea copilului.

Bunica a anunțat ieri dispariția lui. Micuțul se afla în grija bunicii deoarece părinții lui sunt plecați la muncă în Anglia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, copilul, care este din localitatea Tudora, se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu bunica.  şi a părăsit locuinţa respectivă, iar cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsescă.

Radu Ayan are următoarele semnalmente: păr şaten închis, ochi căprui, ten măsliniu. Era îmbrăcat cu bluză de trening roşie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, iar în picioare avea adidaşi cu lumini la talpă.

“Rugăm cetăţenii care deţin informaţii cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie. Deja au fost demarate căutări în zonă, la care participă poliţiştii de frontieră, pompieri, jandarmi şi voluntari”, a transmis Nenişcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.