Bloc din Satu Mare evacuat azi noapte. Azi noapte, în jurul orei 3, în municipiul Satu Mare, pe strada Bobocului, a fost semnalată degajare mare de fum pe casa scării unui bloc de locuințe.
La fața locului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de stingere și 4 subofițeri. Până la sosirea echipajelor, toți locatarii s-au autoevacuat.
Incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă și nu s-au înregistrat victime.
S-a acționat pentru ventilarea spațiilor afectate și aerisirea apartamentelor.
Incendiul a fost lichidat, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric, informează pompierii.
