Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

VIDEO. Ministrul Cseke promite repararea drumurilor afectate de inundații

Ministrul Cseke Attila a declarat astăzi, la Satu Mare, că Ministerul Dezvoltării va ajuta la refacerea infrastructurii afectate de inundații. El a spus că există posibilitatea unei proceduri prin care se poate interveni rapid în aceste zone afectate.

Cseke Attila, s-a întâlnit cu primarii comunelor afectate de recentele inundații care au avut loc în județul Satu Mare. Ministrul Dezvoltării le-a solicitat acestora să grăbească formalitățile pentru depunerea solicitărilor în vederea despăgubirii lucrărilor publice afectate de inundații. Cererile trebuie depuse la Compania Națională de Investiții în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului, iar lucrările în primă urgență vor fi realizate din fonduri puse la dispoziție de Ministerul Dezvoltării.

,,Ne-am întâlnit cu primarii din zonă pentru a discuta despre ceea ce putem noi oferi ca și Minister ajutor pentru zonele afectate de inundațiile din județul Satu Mare de acum trei săptămâni. Am explicat că prin Compania Națională de Investiții din bugetul Ministerului Dezvoltării există posibilitatea unei proceduri rapide prin care să putem interveni și să punem în siguranță în primă fază drumurile afectate”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Declarațiile făcute de ministrul Dezvoltării la Satu Mare:


CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. Toader Răspunde

    Când va fi gata podul de pe centura ? Doar întreb,nu aștept răspuns…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.