Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Spitalul Județean: Bugete mai mari pentru medicamente; eforturi susținute pentru servicii medicale mai bune

În urma datelor furnizate de platforma Graphs.ro, care a arătat faptul că Satu Mare se află în top zece județe în care se dă cea mai multă șpagă în spitale, iar mulți dintre pacienții internați s-au văzut nevoiți să își cumpere medicamente, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a reacționat. Conducerea unității a precizat, într-un comunicat de presă, că bugetul pentru medicamente este în creștere și se fac eforturi tot mai mari pentru a îmbunătăți actul medical. 

Redăm, mai jos, precizările făcute de conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare:

,,Conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare salută mediatizarea datelor furnizate de Ministerul Sănătății și prelucrate de platforma Graphs.ro privind feedback-ul pacienților îngrijiți în spitalele din România. Expresie a transparenței actului medical, răspunsurile pacienților la chestionarele de satisfacție vin în întâmpinarea eforturilor noastre de a ne îmbunătăți serviciile și se constituie în obiectul analizei periodice în Consiliul Medical, principalul nostru instrument de intervenție fiind Comisia de Etică acolo unde se identifică încălcarea deontologiei medicale sau a regimului de prescriere/administrare a medicamentelor sau materialelor sanitare.

Referitor la disponibilitatea unității noastre privind asigurarea continuității actului medical, precizăm că în prezent funcționăm cu un stoc de medicamente în valoare de 18 milioane lei și materiale sanitare în valoare de 11 milioane lei.

În același context, asigurăm populația județului Satu Mare de faptul că facem eforturi susținute atât privind creșterea calității actului medical cât și creșterea fondurilor alocate cheltuielilor cu medicamentele, materialele sanitare și reactivi laborator, așa cum ilustrează graficul de mai jos”:


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Asteptari vs Realitate

  2. Pacient Răspunde

    ,,Că care” ,,conducere” ?
    Sa văzut ce măsuri ați luat.
    La grafice și machete stați bine.
    Sătmăreni dormiți liniștiți,,că conducerea” spitalului ,,lucrează” pentru voi.

  3. Jan Răspunde

    Mie-mi place si asa cu spaga. Dau spaga ca asa suntem noi toti romanii obisnuiti. Cine nu-i cu noi e un gunoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.