Un membru PNL Satu Mare a încercat să candideze în echipa lui Antonescu, fiind huiduit din sală

23 februarie 2013 | 20 comentarii

Un tânăr care s-a prezentat ca membru al filialei Satu Mare şi avocat în Baroul Bucureşti, fără însă a se şi legitima, a luat cuvântul sâmbătă, la Congresul PNL, solicitând să fie votat pentru funcţia de vicepreşedinte, delegaţii răspunzându-i, însă, cu huiduieli. 

congres PNL

Crin Antonescu

Tânărul a urcat pe scenă în cadrul sesiunii de luări de cuvânt privind moţiunea asumată de Crin Antonescu şi candidaţii propuşi de acesta la conducerea partidului, deşi nu se afla pe lista de vorbitori. Preşedintele de şedinţă, Mircea Ionescu Quintus, i-a solicitat să se legitimeze, acesta evitând să facă acest lucru.
“Daţi-mi voie să vă legitimez, cu sisteme din astea în PNL nu izbutiţi! Veniţi să ştiu cine sunteţi”, i s-a adresat Quintus.
“Am dorit să mă înscriu la cuvânt. Fac parte organizaţia Satu Mare, iar numele meu e Grosaru Gabriel Andi”, a răspus tânărul.

Quintus a informat sala că ştie despre ce este vorba şi că acest tânăr doreşte să candideze la funcţia de vicepreşedinte al partidului şi a cerut aprobarea delegaţilor pentru a i se da cuvântul. În urma solcitării lui Quintus, tânărului i s-au acordat trei minute.
“Cer să mi se dea voie să iau cuvântul în faţa Congresului.Vă solicit, având în vedere că sunt liberal, să-mi acordaţi dreptul la cuvânt. Dorinţa mea e de a mă alătura echipei prezentate mai devreme de preşedintele Crin Antonescu, din care consider că voi putea să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a spus Grosaru.
El a arătat că este un tânăr avocat în Baroul Bucureşti, care în ultimii opt ani şi-a desfăşurat activitatea în interesul PNL. “În acest sens, eu mă consider demn şi doresc să am votul dumneavoastră universal pentru a mă alătura echipei prezentate de Crin Antonescu, din care consider că pot să fac faţă cu mândrie în următorii patru ani”, a adăugat Grosaru.
“Am auzit ce doriţi, vă rog să luaţi loc. Dacă sunteţi într-adevăr jurist, ar trebui să cunoaşteţi Statutul partidului”, a spus Quintus. El l-a ironizat pe tânăr când acesta a afirmat că Statutul PNL “pe 2013″ ar urma să fie votat, spunându-i: “Sunteţi departe”.
“Aaaa…Sunteţi departe, vă rog aşezaţi-vă în sală”, i-a spus Quintus, moment în care delegaţii l-au huiduit pe tânăr. “Du-te, dom’ne, în sală. Ce vreţi, să intervin cu forţa? Ce fel de avocat sunteţi? Doamne iartă-mă! Trebuia să fie aşa ceva!”, a mai spus Quintus, după care tânărul s-a conformat şi a părăsit scena.

Sursa: Mediafax/Money.ro

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (20)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ionel spune:

    Până în urmă cu 10 luni, m-am ocupat de activitatea organizatorică a PNL Satu Mare, însă nici măcar nu am auzit de acest liberal sătmărean ce s-a dorit vicepreşedinte la nivel naţional. Sincer, nu ştiu prin ce s-a afirmat acest membru PNL de a avut aspiraţii atât de înalte!
    E regretabil ca acest avocat a pătat imaginea organizaţiei sătmarene!

    • Cocojumbo spune:

      ….aspiratii atit de inalte…..a patat imaginea organizatiei satmarene….aaa?!

    • Cristi spune:

      Va cunosc personal,domnule Ionel,si stiu ca nu va jucati cu cuvintele. Desigur, acest individ ce a facut de rusine PNL Satu Mare e protejatul cuiva.
      Sunt surprins deosebit de placut sa vad ca luati atitudine fata de aceasta situatie, chiar daca nu mai activati in PNL Satu Mare. Plecarea dumitale tale a lasat un gol urias in cadrul partidului, nimeni dintre colegii dumitale neavand capacitatea si nici determinarea sa se ocupe de munca organizatorica a partidului. Sper sa reveniti si sa fiti alaturi de noi!

      • Ionel spune:

        Vă mulţumesc pentru aprecieri,domnule Cristi! Doleanţa dumneavoastră mă flatează! Însă consider că PNL Satu Mare nu are nevoie de oameni ca mine. Dacă aveau nevoie de mine, sunt convins că unii din conducerea locală a PNL Satu Mare mă căutau! Momentan, nu sunt pregătit să mă întorc, fiindcă nu pot uita faptul că în momentele extrem de grele pentru mine, când, două luni de zile, am fost paralizat în urma unui AVC, nimeni din conducere nu mi-a dat un semn de viaţă, măcar un telefon!

  2. Anonim spune:

    Nu stie nimeni cine e Grosaru? Poate stie SILAGHI, doar el ia dat lichidarea la Samobil, de unde suge si acum

  3. bandi spune:

    Bucuraţi-vă că nu Dan “corigentuclasei” Băbuţ era acela care a luat cuvântul, cu vocabularul lui de 10 cuvinte!

  4. Florin spune:

    City-managerul si Pipici au fost al Congres! De ce-i omiteti?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest