UPDATE: Cei trei copii dispăruţi au fost găsiţi de poliţişti şi jandarmi

28 martie 2013 | 6 comentarii

copii disparuti

UPDATE 12.15: Cei trei copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, care au dispărut la Gerăuşa, au fost găsiţi de echipajele de poliţişti şi jandarmi. Copiii se află în afara oricărui pericol, urmând să se reîntoarcă acasă după ce vor fi examinaţi de medici.

Căutările au început de îndată ce mama unuia dintre copii a reclamat dispariţia acestora, noaptea trecută, la ora 01.30, în aceste activităţi fiind angrenaţi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Poliţiei Oraşului Ardud şi efective de jandarmi. Minorii au fost găsiţi pe câmp, în apropierea localităţii Gerăuşa, relatându-le poliţiştilor că în timp ce se jucau, s-au îndepărtat de locuinţe, de sat, şi s-au rătăcit, nemaiştiind să se întoarcă acasă.

Chiar în aceste momente cei trei copii, care au stat în câmp, sub cerul liber, întreaga noapte, sunt examinaţi de medici la Dispensarul din oraşul Ardud, urmând ca la finalizarea investigaţiilor medicale să se întoarcă în rândul familiei.

Pe durata dispariţiei copiii nu au fost agresaţi şi nici nu au fost victime ale unor infracţiuni.

 

Ora 9.40: Poliţişti de investigaţii criminale, de ordine publică şi criminalişti, sprijiniţi de efective de jandarmi, desfăşoară activităţi pentru depistarea celor trei minori din localitatea Gerăuşa, care au dispărut de la domiciliu. Cercetările au fost demarate în cursul nopţii, de îndată ce dispariţia a fost sesizată Poliţiei, la căutări fiind folosit şi câinele de urmă. 

O localnică de 40 de ani, din Gerăuşa, a sesizat Poliţia în noaptea de 27/28 martie a.c., la ora 01.30, reclamând că fiul său, NEMETH SERGIU, de 12 ani, a plecat în după-amiaza zilei de 27 martie a.c., în jurul orei 17.00, la joacă în sat şi nu a mai revenit. Băiatul a fost însoţit de alţi doi copii, BARA DUMITRU-DORIN, de 10 ani şi CENUŞĂ FLORIN CLAUDIU, de 7 ani, din aceeaşi localitate, care, de asemenea, nu au mai revenit la domicilii.

 

Nemeth SergiuSemnalmentele minorului NEMETH SERGIU – înălţime 1,45 – 1,50 m, 30-35 kg., constituţie astenică, păr şaten închis, tuns scurt, ochi albaştri, faţa ovală, gura mică, buze subţiri, prezintă o cicatrice în urma operaţiei de apendicită. 

La data dispariţiei era îmbrăcat cu un pulovăr de culoare portocalie, vestă tip camuflaj de culoare verde închis, pantalon trening culoare albastru închis, purta o pereche de pantofi tip sport culoare neagră, iar pe cap avea un fes de culoare neagră.

 

 

 

Bara DumitruSemnalmente BARA DUMITRU-DORIN: înălţime 1,20 – 1,25 m, cca 25 kg., constituţie astenică, păr şaten închis, drept, tuns scurt,  ochi căprui, faţa ovală, gura mică, buze groase, fără semne particulare.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu o bluza trening de culoare verde deschis, pantaloni trening culoare verde, era încălţat cu cizme albastre, din cauciuc, pe cap purta o căciula tip fes de culoare maro cu o dungă albă.

 

 

 

Cenusa FlorinSemnalmente CENUŞĂ FLORIN CLAUDIU: înălţime 120-125 cm, cca 20-25 Kg., constituţie astenică, păr şaten închis, drept, tuns scurt,  ochi căprui, faţa ovală, gura mică, buze subţiri, fără semne particulare.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu un hanorac de culoare verde închis, pantaloni trening culoare verde, purta o pereche de pantofi tip sport de culoare albă.

 

 

Persoanele care pot da informaţii cu privire la prezenţa minorilor în diferite zone sunt rugate să le furnizeze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau prin intermediul Serviciului Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 !

Sursa: Poliţia Satu Mare

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. BINE CA AU GASIT!FELICITARI JANDARMILOR SI POLITISTILOR

  2. Marinica spune:

    cusuta cu ata alba!!!!! bla bla bla

  3. Marinica spune:

    cum sa te ratacesti,sa te pierzi in Gerausa?fratilor, daca nu ati fost pe acolo,va spum eu.in orce directie te indrepti din gerausa,n-ai cum sa te pierzi, ratacesti ce naiba>>>>>>>>

  4. Doru spune:

    Banala treaba eu cand aveam vreo 8-10 dormeam afara noaptea,si chiar veneam de la ratesti pana in gerausa singur de multe ori noaptea si sa te pierzi pe dealurile din juru satului nui posibil, copìi iau mintit pe politisti si ei au pus botu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest