Autorii furtului de 400.000 lei au fost arestaţi

3 aprilie 2013 | 0 comentarii

bunuri furate3Toţi cei patru suspecţi reţinuţi de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de furt din locuinţă au fost arestaţi pentru 29 de zile de magistraţii Judecătoriei Satu Mare. La finalul săptămânii cei patru tineri au pătruns prin efracţie într-un apartament din municipiu şi au sustras bunuri în valoare de peste 400.000 lei. Au fost însă depistaţi la scurt timp de poliţişti, în cauză reuşindu-se şi recuperarea aproape integrală a prejudiciului.

Poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi despre comiterea unui furt din locuinţă, proprietarul estimând valoarea bunurilor ce i-au fost sustrase la  400.000 lei. Fapta a fost comisă duminică, 31 martie a.c., iar a doua zi poliţiştii reţineau deja principalii suspecţi în acest caz, patru tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 27 de ani. Mai mult, mare parte din bijuteriile şi aparatura electrică furate au reintrat în posesia părţii vătămate, poliţiştii recuperând 80 % din prejudiciul cauzat.

Poliţiştii au stabilit că cei patru suspecţi – Attila S., de 21 de ani, Mihai B., de 24 de ani, Robert E., de 27 de ani, şi Nicolae R., de 26 de ani – în urma unei înţelegeri prealabile,  au pătruns prin efracţie în apartamentul situat în municipiul Satu Mare şi au sustras bunuri de valoare – bijuterii, aparatură electrică, sume de bani.

Etichete: ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest