Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Silviu Zetea – preşedintele asociaţiei comunelor din Satu Mare

Silviu Zetea

Silviu Zetea

Primarul comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea, a fost ales astăzi preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România filiala județeană Satu Mare, în prezența președintelui național al asociației, Emil Drăghici.

Votul a fost secret și au mai fost aleși: preşedinte executiv – primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius; prim vicepreşedinte – primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop; secretar general primarul comunei Beltiug, Bartok Gurzău.

Totodată prin vot secret au mai fost aleşi trei vicepreşedinţi şi trei secretari

Asociația are în județ 19 membri iar în cadrul ședinței de astăzi au mai anunțat că vor să adere edilii din 10 comune.

În primul rând această funcţie înseamnă o onoare, şi în al doilea rând o obligaţie suplimentară la care m-am angajat. Acea obligaţie vine oarecum în completare la rezolvarea problemelor autorităţilor locale. Aş îndrăzni să spun că am acceptat această funcţie şi datorită faptului că un primar are două dimensiuni: aceea ca exponent politic şi aceea de administrator a unei entităţi unde eşti“, a declarat Silviu Zetea.

 Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România , Emil Drăghici, a afirmat în urma întâlnirii cu primarii, că printre cele mai importante probleme din administraţie se află nivelul redus de salarizare din primării.

Cea mai importantă problemă, chiar dacă cetăţeanul nu o semnalează ca fiind prima, este aceea că factorii cei mai responsabili la nivel local, e vorba de primari, viceprimari, secretari, au o salarizare total necorespunzătoare, ceea ce face ca mulţi oameni de valoare să plece din administraţia publică locală sau să nu vină oameni cu o determinare mai bună pentru problemele cetăţenilor din România. Cetăţeanul trebuie să privească foarte bine de ce cutare n-a venit de primar. Păi n-o să vină pe un salariu care este mic faţă de responsabilităţile pe care le are un primar”,a  spus Drăghici.

Potrivit acestuia, problema este cunoscută de reprezentanţii guvernului, care au dat asigurări că au în vedere acest aspect.

Un alt subiect dezbătut a fost cel privind migraţia politică. Primarii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că aleşii locali îşi pierd mandatele dacă trec la alt partid, în vreme ce parlamentarii pot ă schimbe câte partide vor.

Tot astăzi, preşedintele ACR s-a mai întâlnit cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi secretarii judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.