GAL Sud-Vest Satu Mare: Ultima sesiune de depunere a proiectelor pe măsura 313, prin Programul LEADER

27 decembrie 2013 | 0 comentarii

Gal Sud-Vest Satu MareAsociaţia Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare (Gal Sud-Vest Satu Mare) deschide în perioada 23 decembrie 2013 – 23 ianuarie 2014 a cincia sesiune pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 313 „Încurajarea atractivităţilor turistice”

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 313 sunt: Micro-întreprinderile (societăţi comerciale cu capital social privat: SNC, SCS, SRL, SA) (vezi definiţie dicţionar), inclusiv societăți cooperative de gradul 1 meșteșugărești și de consum, Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) care se vor angaja ca până la data semnării Contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere, Comunele prin reprezentanţii lor legali conform legislaţiei naţionale în vigoare, precum şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, ONG-uri

Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, pentru finanțarea proiectelor, sunt de 187.055  de euro.

Totodată, pe pagina de internet a Gal Sud-Vest Satu Mare (www.galsudvestsatumare.ro) şi pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (www.apdrp.ro) a fost publicată ultima variantă a Ghidului Solicitantului, aplicabilă pentru depunerea proiectelor din această sesiune. Solicitanţii trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 313 din PNDR, cu menţiunea că vor fi eligibile acele proiecte care vor fi implementate pe cuprinsul teritoriului aferent Grupului de Acţiune Locală Sud-Vest Satu Mare.

Verificarea conformităţii şi eligibilităţii cererii de finanţare sunt realizate de către experţii GAL, iar selecţia proiectelor se realizează la nivelul GAL de către Comitetul de Selecţie format din 7 membri.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul odată cu depunerea proiectului sunt menţionate în Ghidul Solicitantului cu menţiunea că solicitanţii ce depun proiecte care prevăd lucrări de construcţii şi/sau montaj sunt obligaţi să ataşeze la Cererea de Finanţare şi Proiectul Tehnic.

Depunerea proiectelor se va face la sediul Gal Sud-Vest Satu Mare situat în localitatea Petrești, str. Principală nr. 1, judeţul Satu Mare, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-14:00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este 23 ianuarie 2014, ora 14:00.

Mai multe informaţii se pot solicita la Asociaţia Grup de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare, tel/fax: 0261.820.050, galsudvestsatumare@gmail.com, galsudvestsatumare@galsudvestsatumare.ro

Etichete: , , , ,

Categorie: Publicitate

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest