Destinațiile turistice din Satu Mare, prezentate în revista ”Force Tourism”

8 octombrie 2014 | 15 comentarii

revista Force Tourism (46)Revista de business și turism ”Force Tourism” a fost lansată astăzi la Centrul de Informare Turistică Satu Mare, numărul fiind dedicat obiectivelor turistice din județ.

Lansarea oficială a revistei  a fost făcută de către  președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, vicepreședintele CJ Mircea Govor și directorul Centrului de Creație Satu Mare, Felician Pop.

Primul discurs a fost susținut de către directorul Felician Pop, care a ținut să precizeze faptul că este prima dată când județul Satu Mare are o asemenea prezentare atractivă din punct de vedere turistic atât în limba română cât și în limba engleză.

”Iată că, după 1908- 1909 este prima dată când județul nostru are o asemenea prezentare, o prezentare atractivă în limba română și limba engleză, ea este promovată prin Ministerul de Externe dar și prin Agenția Națională de Turism. Revista este o fereastră, o prezentare, o legitimație a principalelor atracții ale județului Satu Mare”, a declarat Felician Pop.

La rândul său, președintele CJ, Adrian Ștef, a declarat că această revistă ilustrează toate destinațiile turistice din județul Satu Mare, fapt ce va atrage atât turiști cât și investitori. Totodată, a mai anunțat că va urma și un alt pas important și anume că se vor continua investițiile de la Luna Șes.   

”Această revistă în sfârșit va putea să prezinte toate destinațiile turistice din Județul Satu Mare. Este un pas important prin faptul că promovând destinațiile turistice din județul Satu Mare putem să scoatem în evidență tradițiile, obiceiurile, tot ce avem mai frumos și să atragem turiști și investitori. Suntem mândri de faptul că am reușit să facem acest pas, un pas important pentru noi, iar de acum înainte și cu sprijinul Guvernului Ponta prin Programul Național de Dezvoltare Locală cred că reușim să facem un pas mare de tot în a putea finaliza obiective turistice care au fost deschise de ani de zile, un exemplu foarte clar este că vom pune bani ca să continuăm investițiile de la Luna Șes”, a spus Adrian Ștef.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, a afirmat că prin această revistă se va continua promovarea turismului în Satu Mare, a zonelor turistice.

”Această revistă nu face altceva decât să oglindească ceea ce avem noi mai bun în județul nostru și prin această revistă continuăm promovarea turismului în Satu Mare. În ultimii doi ani am promovat  ceea ce este mai bun în județul nostru și în special zonele turistice. Har Domnului avem cu ce să ne mândrim și sper ca anul viitor să avem și unde schia. Încet, încet județul nostru o să intre în bogăția turismului românesc”, a declarat Mircea Govor.

În încheierea prezentării revistei, Adrian Ștef, a mai anunțat că  Centrul de Informare Turistică Satu Mare va participa la târgurile turistice atât în România cât și în Europa unde se va prezenta această revistă în scopul de a arăta potențialul turistic din Satu Mare.

Revista ”Force Tourism” este editată de către Asociația Force Tourism în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare. Toate informațiile sunt primite de la Consiliul Județean și adunate din județ în colaborare cu primarii localităților precum și cu Muzeul Județean Satu Mare.

În prezent sunt tipărite 1.000 de exemplare care vor fi promovate prin instituțiile județului Satu Mare, Centrul de Informare Turistică Satu Mare, primării, agenții de turism iar în țară va fi promovată prin rețeaua Ministerul de Afaceri Externe, IMM-uri și  Autoritatea Națională de Turism.

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (15)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. forta spune:

    Force Tourism? Adica turism cu forta? Minti luminate. Heil Stef.

  2. Marius spune:

    Govore la munca baaai! Nu la intins mana la furat de bani publici! Ca la ce ratat ai fost in afaceri ca numai evaziune ai facut, ai intrat in politica……sa aveti ce manca toata familia, despre Stef ce sa mai zic, el si Folda, atata stiu, sa mai ia bani prin afacerea asta, un alt muritor de foame si ratat pe care nu il duce mintea numai sa faca afaceri asa….el la cat de prost e, crede ca daca are un discurs frumos la televiziunea lui si apare mai des ca Ceausescu, il crede lumea mai nu stiu cum…mai ramane sa apara si la rubrica meteo :)

  3. tarzan spune:

    Adica cum se vor plimba ei pe banii nostri ca sa aduca turisti in Satu Mare….da cine-i mai crede? turism pe drumuri cu gropi? azi se fac drumuri care se strica peste o luna ca sa mai primeasca GOVOR niste bani???HOTI si aroganti.

    • Cetatean spune:

      Uitati-va de ex la drumul de Livada-Orasu Nou cum arata, in padure ar fi nevoie de un nou strat de covor la nicio saptamana dupa efectuarea lucrarii. Nu stiu daca va rezista pana la craciun dar pt campanie electorala este bun, sau nu? Poate oamenii isi vor da seama ce lucrari de mantuiala face psd-ul.

  4. tarzan spune:

    Citiți articolul de mai jos să vedeți ce excroacă și evazionistă învârte banii publici la revista Force Tourism. Veți înțelege de ce tocmai pe ea au ales-o Ștef și Govor să ne promoveze județul. Alături de Feli…desigur!

    http://www.ziardecluj.ro/beatrice-chiriac-vrajitoarea-banului-public

  5. toma spune:

    turism fortat? astia au tradus din romana in engleza prin maghiara probabil…

  6. toma spune:

    ba, da’ mai puteti fura??????????

  7. o vulpe spune:

    mircea govor THE BEST, felicitari ,

  8. Ioan spune:

    E plin judetul de turisti suedezi, finlandezi, olandezi, germani, ce treaba are un centru de creatie cu turismul ?
    Daca ar crea niste turisti poate…

  9. cicero spune:

    Centru de creatie nu face nici o treabă el doar ia banii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest