Dr. Cosmin Rațiu solicită amenajarea cabinetelor stomatologice școlare

17 octombrie 2014 | 2 comentarii

cosmin ratiuImportanța cabinetelor școlare este vitală prevenția și monitorizarea afecțiunilor cariei dentare.

 “Eu împreună cu Dr. Simu, președintele Colegiului Medicilor Dentiști ducem o campanie de convingere a actualului legislativ local în vederea amenajării a patru cabinete dentare școlare în incinta unor școli sau licee de pe raza municipiului Satu Mare.

Spre surprinderea noastră, primarul medic Coica Dorel nu a dat nici măcar minim de preocupare în vederea derulării lucrărilor de amenajare a acestor cabinete deși în 2012, luna mai, a existat o hotărâre a Consiliului Local Satu Mare în vederea înființării de cabinete dentare în patru locații diferite din municipiu. Cabinetele școlare sunt acele cabinete dentare care își desfășoară activitatea în incinta școlilor sau a liceelor, iar ele sunt amenajate și finanțate de către Primărie și Consiliu Local. Medicii dentiști care lucrează în aceste locații sunt plătiți din bugetul local, ei intră pe post în urma unui concurs organizat de C.M.D. Satu Mare iar întreaga activitate este monitorizată și coordonată de către C.M.D. Satu Mare.

Municipiul Satu Mare este probabil singurul oraș, centru de județ, din țară care nu are nici un cabinet școlar amenajat. Exemplu:

- orașul Carei are cabinet funcțional iar cel de-al doilea în curs de amenajare.

- orașul Zalău are 5 cabinete funcționale.

Din păcate copiii noștri sunt lăsați de izbeliște de autoritatea locală, respectiv domnul primar Coica a tăiat și banii alocați în 2012, respectiv (120.000) bani care erau suficienți pentru amenajarea acestor cabinete.

Starea de sănătate dentară a copiilor noștri este alarmantă, pe an ce trece apar tot mai multe probleme dentare la școlari iar numărul cazurilor s-a înmulțit alarmant.

Atât eu cât și Dr. Simu Flaviu vom  solicita neîncetat aprobarea de reabilitare a acestor cabinete dentare școlare, ele venind în sprijinul celor mulți și nevoiași, care nu își permit să plătească tratamentele stomatologice de specialitate în cabinetele dentare private.

În următoarele zile am să prezint și statisticile alarmante, statistici care au fost făcute în urma verificărilor efectuate pe un număr de peste 2826 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.

Sper ca domnul primar Coica să se trezească din letargia și dezinteresul pe care îl reliefează față de acest subiect și să aloce mai puțini bani chefurilor și lucrărilor de slabă calitate pe care le efectuează pe raza municipiului Satu Mare și să întoarcă privirea și spre copiii noștri care au acerbă nevoie de aceste cabinete școlare”.

Dr. Cosmin Rațiu – medic stomatolog
- vicepreședinte Colegiul Medicilor Dentiști Satu Mare
- consilier municipal A.C.L

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. martin bonea spune:

    Docttore ,Docttore este printe putinii care a ajutat oamenii din oras cu analize gratuite,bun si asta.BRAVO.

  2. angi farm spune:

    Sunt intru totul de aceiasi parere cu dr Ratiu ,trebuie facut ceva pt oameni Satu Mare este codasul de serviciu in Ardeal .
    Cu acest primar mincinos nu se face nimic prosper si constructiv.
    Felicitari pt activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest