Maria Măgurean, noul director al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare

3 octombrie 2014 | 6 comentarii

Maria MagureanMaria Măgurean este noul director al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare. Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a participat vineri, 3 octombrie 2014, la instalarea noului director al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Satu Mare, care a fost numit în funcţia publică de conducere de director executiv prin Ordinul Viceprim-ministrului, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Maria Măgurean, în vârstă de 25 ani, este de profesie economist. Postul de director a devenit vacant după transferul fostului director, Georgeta Rotaru, pe o altă funcţie din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Satu Mare.

La instalarea în funcţie a noului director au participat directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan, directorii instituţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, respectiv angajaţii Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare.

Sursa: Prefectura Satu Mare

Maria Magurean

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Brigitte spune:

    Prin patul cui a trecut ca sa obtina functia? JOS PSD: HOTI, BARONI LOCALI, TAXE SI IMPOZITE MARITE! ASTIA NE DUC SPRE CHINA NU VEDETI? USA RULES!

  2. psd spune:

    Fica primarului Toma Betea din Racsa,vai de noi si de acele seminte care se vor certifica si planta din mana ei…………..

  3. Cetatean spune:

    Vai si amar de a noastra tara.Mi-ar fi rusine sa accept un post pt care nu sunt competent.ECONOMIST?De aia merge rau economia Romaniei.Bun simt = 0

  4. Racsan spune:

    DL AVRAM CU CINE TE AFISZI…………..!!!!!!!

  5. fina lu' Mihaela dragostea mea:) spune:

    asta nici numele nu stie sa il scrie,vai de capul ei,rusine PSD,rusine GOVOR!

  6. FINUL spune:

    Pe cand FECIORU prefect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest