Ovidiu Silaghi, la Asia-Europe Business Forum

17 octombrie 2014 | 1 comentariu

ovidiu silaghi 2În perioada 15-16 octombrie 2014, deputatul în Parlamentul României, președintele Camerei de Comerț și Industrie Satu Mare Ovidiu Silaghi a participat la evenimentul Asia-Europe Business Forum ce are loc la Milano.

Invitația i-a fost lansată de Daniel Kraus, vice-director general în cadrul Confindustria Italia.

Asia-Europe Business Forum este organizată de către Confindustria Italia și Businesseurope, cu ocazia  Asia-Europe Meeting (ASEM), sub auspiciile Președinției deținute de Italia în cadrul Uniunii Europene.

Evenimentul este onorat, în cadrul sesiunii de închidere, de prezența Președintelui Comisiei Europene, Președintelui Consiliului European, Premierului italian, ministrului italian al dezvoltării economice, ministrului afacerilor externe precum și a altor personalități politice participante la ASEM.

Din delegația română mai fac parte și Mihai Manoliu, președintele Asociației Confederațiilor Patronale din România (ACPR), organizație care este și membru al Businesseurope, unul dintre cei doi organizatori, Florin Pogonaru, președintele  Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania(AOAR) și Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Romaniei (CCIR).

Ediția din 2014  își propune un inventar al forumurilor anterioare pentru a asigura continuitatea procesului, în timp ce va consolida parteneriatele existente și se va adresa unor noi căi de cooperare economică. Evenimentul va oferi o oportunitate unică pntru liderii economici asiatici și europeni de a crea legături și a-și extinde viziunea asupra relațiilor și investițiilor economice. Aceasta e platforma ideală de a se angaja alături de liderii politici din Europa și Asia asupra provocărilor de azi și de mâine.

Tema generală a AEBF este ”Intensificarea relațiilor de afaceri pentru a ocroti integrarea economică dintre Europa și Asia ”. Subiectele prioritare vor fi adresate către 4 grupe de forță  compuse din reprezentanți ai mediului de afaceri din Europa și Asia care vor lucra online și vor livra rapoartele finale cu recomandări tematice. Asemenea recomandări vor fi aprobate de către AEBF, fiind anexate ”Declarației finale AEBF 2014” și transmise liderilor politici.

ovidiu silaghi

Cele 4 subiecte prioritare sunt: Comerțul și investițiile pentru ocrotirea integrării dintre Europa și Asia; Securitatea și siguranța apei și a hranei ca și conducători ai stabilității și bunăstării mondiale; Energia, tehnologiile ecologice și un management durabil al resurselor naturale și Cooperarea EU-Asia în infrastructură, rețele de conectivitate și tehnologie spațială.

AEBF își propune să aducă împreună lideri importanți din lumea afacerilor pentru a schimba puncte de vedere și idei, având ca scop întărirea relațiilor economice dintre cele două continente.

Sursa: Biroul de presă al PLR Satu Mare

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. pop mihai spune:

    Si asta are locul pregatit la puscarie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest