Municipiul Satu Mare are strategie de dezvoltare până în 2025

4 noiembrie 2014 | 19 comentarii

lansare strategie Satu Mare (5)În sala de şedinţe a Consiliului Local Satu Mare a fost prezentată astăzi strategia de dezvoltare a municipiului reşedinţă de judeţ pentru perioada 2015-2025. Strategia a fost realizată printr-un proiect european alături de alte oraşe din sud estul Europei.

Prezentarea a fost făcută de către reprezentantul Primăriei Satu Mare, Valentin Sântoma şi reprezentanta firmei care a elaborat documentul, Gabriela Baicu.

La conferinţă, pe lângă primarul Dorel Coica și viceprimarul Marcela Papici au fost prezenţi consilierii locali Magyar Lorand şi Maskulik Csaba, şefi de instituţii şi persoane interesate de proiectele municipiului.

Primarul Dorel Coica a felicitat echipa implicată în realizarea acestui proiect european, el sperând ca în perioada 2014-2020 să se poată accesa foarte multe fonduri europene.

Dr. Gabriela Baicu a prezentat strategia, echipa implicată reuşind să inventarieze 77 de proiecte a căror valoare se ridică la 750-800 de milioane de lei.

lansare strategie Satu Mare (8)

Printre proiectele majore cuprinse în strategie se numără: centura ocolitoare a municipiului, drumul expres Nyirehyhaza – Satu Mare – Baia Mare, drumul expres Satu Mare – Halmeu – Turda, construirea unui pod peste Someş, construirea a două poduri pentru pietoni şi biciclişti peste Someş, lărgiri şi modernizări de străzi, înnoirea parcului auto al Transurban, achiziţionarea de autobuze hibride, reţele de staţii self service pentru biciclete, parcări subterane şi multietajate, reabilitarea termică a clădirilor rezidenţiale, înfiinţarea şi dotarea Teatrului de Păpuşi în limba română, înfiinţarea Teatrului de vară, sala polivalentă, amenajarea albiei Someşului pentru navigaţie.

Viceprimarul Marcela Papici susţine că strategia este una care poate fi realizată 100% din punct de vedere teoretic, însă nu este realizabilă.

Din punct de vedere al teoriei sunt realizabile în procent de 100%, problema este că toate proiectele trebuie susţinute cu fonduri. De corectă este corectă această strategie, problema ei este că nu e realizabilă, am văzut foarte multe lucruri frumoase, problema e corelarea acestei strategii, la ce există la nivel financiar într-o municipalitate, cu ce poate să absoarbă o municipalitate. Problema mea este cu identificarea resurselor ca să implementăm strategia“, a declarat Marcela Papici.

Strategia pentru perioada 2015-2025 a fost realizată prin Programul de Cooperare Transnaţională South East Europe.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (19)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Kalman Kanya spune:

    Cat a costat acest proect .Cine a plati si de unde ???

  2. daniel spune:

    avem in sfarsit un PRIMAR cu viziune de dezvoltare a orasului

  3. IONEL spune:

    domnilor de la udmr a ti ingropat orasul felicitari domnule COICA

  4. ghiury spune:

    COICA tine o tot asa.

    • eu spune:

      In disgratie si prostie ……

    • escape spune:

      @daniel, Ionel si ghiuri! Ce interesant ca exact 2 minute sunt intre comentariile voastre, in care bagi/bagatii limba in curul lui COIca pana ce nu se mai vede nici capul tau/vostru. Oare ptr catii bani face cineva acest lucru retard, sa posteze din 2-in 2 minute (schimband numele)…..

  5. emil spune:

    nu vrem sa ne intoarcem in trecut la guvernarile trecute ale orasului care au fost niste minciuni nu putem contesta meritele primarului COICA.

  6. Pavel spune:

    Mai postacilor de la PSD! V-ati trezit din coma dupa duminica :))))) Veti fi maturati in 2016! Hai Iohannis! Hai Ratiu!

  7. adina spune:

    Coica si-a batut joc de un oras suberb,Satu Mare a fost un oras linistit,cochet,boem iar acum este ca o ciuma toate trotuarele sunt smoala si carpeli.In primarie.angajatii,vin cu greata la lucru iar aceste stiri sant minciuni de campanie ale unor mincinosi care isi apara cu disperare dosarele penale pe care le au pe rol.
    NU MAI VOTAM UN PRIMAR MINCINOS CARE NU FACE NIMIC BUN,DUMINICA AM DEMONSTRAT O NOUA FORTA IN SATU -MARE,JOS COICA MINCINOSUL.

  8. dani spune:

    IdiotI lor votați din nou UDMR

  9. satmarean spune:

    satu mare mai poate avea o strategie de dezvoltare dupa ce fostul primar Iuliu Iles a achizitionat acel credir de 800.000.000. Euro care nu se regaseste in investitiile facute de fostul primar Iles, dar important este ca fostul primar Iuliu Iles a fost protejat pe tot parcursul mandatului de fostul procuror sef Iancu MARIUS, in schimbul unui teren aflat in zona titulescu, teren pe care in urma acest procuror si colectorii procurorului au construit cate o casa.

  10. horea spune:

    Coica a plătit datoriile acumulate de Ilyes și a făcut în oraș cât toți ceilalți la un loc.

  11. Marcus spune:

    Locuiesc pe Caragiale am stat în noroi de douăzeci de ani iar acum avem asfalt ar trebui sa apreciei felul în care jignesc și arunca cu noroi o parte dintre cei care scriu comentarii?

  12. ildy spune:

    Felicitări domnului Coica pentru tot ce a făcut în oraș,eu va votez și în următorul mandat.

  13. Eva spune:

    Locatarii din Satu Mare de pe strada Traian Vuia bl.C27 si c29 ar fi multumiti si cu parcarea confiscata de liderii primariei Satu Mare si a celorlalti competenti care au dat in cadou(?!)parcarea blocului impreuna cu utilitatile blocului canalizare si asa mai departe, triumfat cu o autorizatie de constructie BAZATA PE ?????????????????????????????????????????? ASTA E INTREBAREA FARA RASPUNS IN CONTINUARE. (Si pentru solutionarea acestui caz nu avem nevoie de FONDURI EUROPENE ?!)

  14. Mirica spune:

    Cand eroii stau la coada

    Draga domnule premier, domnule ministru de externe, stimati membri ai guvernului.

    As vrea sa va arat cea mai importanta imagine de la alegerile de azi: coada romanilor din strainatate la vot.

    10743820_818071461568589_168995401_n

    Sigur, pentru ca n-are mecla voastra nicaieri in cadru, s-ar putea sa va vi se para ca nu e asa de importanta. Cu toate astea, dati-mi voie sa va explic de ce totusi este:

    Nici unul dintre oamenii astia nu sta sa va voteze pe voi. Bai, voi intelegeti? Absolut nici unul.

    Pentru ca nici un roman in toate mintile nu se aseaza la coada stiind ca are de stat 4 ore, ca sa va dea voie sa conduceti in continuare. Voi, care impreuna cu restul gastii penale pe care ne-am deprins a o numi “clasa politica” sunteti, intre alele, motivul pentru care oamenii astia sunt acolo.

    Si nu acasa.

    Mai mult decat atat, nu doar ca astia nu voteaza. Va si urasc. Va urasc pentru motivul cel mai simplu din lume: pentru ca incercati acum sa le confiscati si ce le-a mai ramas din Romanie. Sa le luati de sub nas nu doar sansa de a indrepta lucrurile aici, ci si mica placere de Craciun si Paste de a se intoarce intr-o tara totusi libera, chiar daca saraca.

    Pentru ca, din pacate, a trebuit sa-i exportam pe cei mai buni, pentru ca parintii si copiii lor sa aiba ce manca aici. Si stiti de ce?

    Exact, e simplu de tot: pentru ca sistemul pe care l-ati creat, capitalismul de cumetrie al finilor si verilor, al spagilor si sinecurilor, oameni buni, normali, liberi si decenti nu mai au ce cauta.

    Voi i-ati gonit. Si acum vreti sa incuiati usa bine.

    Nu merge. Nu va puneti cu ei.

    Sa nu vina de Craciun si sa o sparga!

  15. Mirica spune:

    Române, cum dracu’ să-l votezi pe Victor Ponta?

    168 Votes

    images(Foto de aici)

    Sub guvernarea Ponta au fost introduse 36 de taxe noi iar sărăcia a atins cote alarmante; ce folos că a dat oamenilor înapoi banii luați de către Boc dacă în paralel a pus atât de multe biruri încât au sărăcit pe vremea lui și oamenii care altădată o duceau bine? Cu un deget a pus în câteva buzunare câțiva firfirei și cu camionul a luat tot din buzunarele tuturor, întorcându-le pe dos;
    Nu îi plac instituțiile de control asupra averii demnitarilor și nici asupra corupților: ANI și DNA. Discutăm de instituții nu de oameni, ca să nu avem vorbe. Numai unui om necinstit nu îi sunt pe plac controalele. Vrea o justiție aservită nu una independentă, comentând sentințele date de către aceasta (vezi cazul Adrian Năstase – Ponta l-a ridicat în slăvi, ca și cum ar fi nevinovat);
    A încercat suspendarea Președintelui prin încălcarea Constituției, încercând să limiteze controlul Curții Constituționale asupra hotărârilor Parlamentului, înlocuind abuziv și ilegal șefii celor două Camere din Parlament, în disprețul legii. Nu problema suspendării în sine o reproșez, ci modul ilegal în care a făcut-o.
    A pus în funcții oameni fără nici o experiență, pe motive oculte care țin de Adrian Năstase (vezi Ioana Petrescu – Ministerul de Finanțe), oameni agramați (vezi Marian Grapini care a ajuns europarlamentar), oameni care au încălcat legea (Mariana Câmpeanu i-a dat ilegal o pensie de handicap propriului ei soț, etc.), oameni care își iau leafa degeaba (Victor Ciorbea);
    Conduce un partid în care majoritatea (dacă nu chiar toți) au probleme cu anchete penale sau chiar dosare penale (Dragnea, Șova, Hrebenciuc, Sârbu, Mazăre, etc.)… Lista poate continua la nesfârșit;
    În vremea guvernării Ponta, România a intrat in recesiune, s-au oprit investițiile – dintre care cele mai dureroase sunt cele în infrastructura și dezvoltarea agriculturii), a crescut șomajul și a scăzut puterea de cumpărare;
    Ne-a furat pur și simplu autostrăzile, cheltuind banii de acciză pe orice altceva, taxa care avea drept scop, așa cum a declarat chiar Ponta când a introdus-o, construcția de autostrăzi;
    A fost de acord cu dosirea unor contracte în care una din părți este statul român pentru a nu se afla clauzele incriminatorii sau care au dus sau vor duce la devalizarea statului român (Bechtel, RMGC);
    Nu este privit cu încredere de nici unul din partenerii noștri externi (NATO și Uniunea Europeană), nici măcar de China care n-a investit un leu în România, cu toate declarațiile laudative de la televizor date de Premier. Nici măcar de Rusia nu este privit cu încredere.
    Este mincinos și fariseu, a promis un milion de noi locuri de munca, dar în realitate o armată de oameni a ajuns în șomaj pe vremea guvernării lui. Ca să nu mai vorbim de alte sute și mii de declarații mincinoase sau de lucrarea lui de doctorat, copiată în cea mai mare parte;
    A coborât sub limita oricărei decențe nivelul învățământului, promovând măsura aberantă ca elevii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat să poată urma școli post liceale în cadrul universităților. Disprețul față de educație a culminat cu lipsa abecedarelor la clasa I din această toamnă;
    A ucis bolnavii de cancer și alte boli grave, le-a promis medicamente compensate sau gratuite apoi le-a dat cu tifla, prin măsuri aberante a redus accesul la serviciile medicale;
    A amnistiat fiscal oameni care au beneficiat ilegal de sume de bani, băgând astfel mâna în buzunarul celor cinstiți pentru că astfel de iertări sunt suportate de noi, cei care plătim corect taxe și impozite.

    Pentru aceste lucruri și pentru multe altele, nu, domnule Ponta, nu meritați să fiți Președintele meu! De fapt, nu meritați să fiți Președintele niciunui român. Sper ca istoria și țara mea să se debaraseze de dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest