Ultima actualizare: azi, 15:41

Locale

Crescătorii de animale cer sprijinul prefectului Eugeniu Avram

intalnire crescatori de animale (8)Prefectul Eugeniu Avram i-a concovat astăzi la întâlnire pe crescătorii de animale din judeţ pentru a le afla problemele şi a-i sprijini. Cea mai mare problemă a fost ridicată de asociaţiile crescătorilor de animale din judeţ, acestea fiind îngrijorate de faptul că riscă să nu-şi poată primi subvenţiile pentru păşuni deoarece s-au modificat condiţiile de acordare.

Crescătorii de animale şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că administraţiile locale trebuie să concesioneze păşunile prin licitaţie pentru o perioadă de doar un an, acestea fiind responsabile şi de investiţii. Transformarea păşunilor în “amenajamente pastorale” presupune realizarea unor  investiţii. De asemenea, trebuie prezentate documente cadastrale şi analize de sol.

Fermierii au atras atenţia că amenajările se pot face doar în timp şi se tem să nu-şi piardă subvenţiile, solicitând o derogare de la APIA până la realizarea investiţiilor.

Prefectul le-a spus că va trimite adrese către Guvern în sprijinul fermierilor, el spunându-le că a mai solicitat şi parlamentarilor de Satu Mare să îl sprijine în demersul său de atragere de fonduri către primării, şi pentru investiţiile din pajişti.

intalnire crescatori de animale (14)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.