Paula Raț a murit azi-noapte într-un accident (UPDATE)

18 aprilie 2015 | 31 comentarii

paula ratUPDATE: Paula Raţ a murit într-un accident. Potrivit poliţiştilor, autoturismul era condus de prietenul Paulei Raţ, de 22 de ani, din Satu Mare, care pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului şi a intrat sub o autoutilitară. Şoferul, şi încă două persoane din autoturism au fost grav răniţi.

Dacă şoferul autoutilitarei nu a suferit leziuni, cei patru ocupanţi ai autoturismului au rămas încarceraţi în urma impactului puternic. “ISU a fost sesizat la numărul de urgenţă 112 de producerea unui accident rutier pe DN79. La locul accidentului s-au deplasat cu operativitate trei echipaje de pompieri militari, unul din Oradea, două din Salonta, cu module de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, căpitan Camelia Roşca.

La sosire, forţele de intervenţie au constatat că unul dintre pasagerii autoturismului, o tânără în vârstă de 23 de ani, care se afla în faţă, pe locul din dreapta, decedase. “Echipajele au procedat rapid la extragerea celor patru victime, trei dintre acestea fiind grav rănite şi una, din nefericire, decedată”, a precizat Camelia Roşca.

Maşina era condusă de un tânăr în vârstă de 23 de ani, iar pe bancheta din spate se alfau un bărbat în vârstă de 55 de ani, respectiv o femeie de 53 de ani. Toţi trei se află internaţi în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Oradea. “Au multiple leziuni la organele interne şi fracturi de bazin, de femur. Sunt în stare gravă. Tratamentul a început, dar în astfel de cazuri prognosticul este întotdeauna rezervat”, a precizat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea.

Ora 11 – Paula Raț a murit într-un tragic accident petrecut azi-noapte. Tragedia s-a întâmplat în apropierea localităţii Salonta, județul Bihor, mașina cântăreței Paula Raț fiind lovită de un alt autoturism. Paula Raţ mergea la un botez în Arad.

Din primele informații reiese că tânăra Paula Raț a decedat, iar prietenul acesteia, aflat și el în mașină, este grav rănit. Cei doi se îndreptau spre Timișoara.

Paula Raț, fiica lui Catrinel Raț, era o talentată cântăreață, de nenumărate ori încântând publicul sătmărean cu vocea ei.

Vom reveni cu detalii.

Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să o odihnească.

 

 

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (31)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Erdei mihai spune:

    Sa intamplat in Salonta
    A intrat sub un camion…

  2. Maria Maria spune:

    D-zeu sa le odihneasca
    Dormi in pace

  3. Dumnezeu sa o odihnească în pace

  4. Dumnezeu sa o odihnească în pace

  5. NU,NU POT SA CREDDD; O FRUMUSETE ATAT DE TALENTATA; NU,NU POT SA CRED; DUMNEZEU SA TE AIBA IN GRIJA LUI, PUI SCUMP;

  6. Chis Florina spune:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace! !:(((

  7. Chis Florina spune:

    Dumnezeu sa o odihneasca in pace! !:(((

  8. Calin Onet spune:

    Sincere condoleanțe si Dzeu sa o odihnească in pace!

  9. era dragutza…pakt ca a murit din vina unui barbat "adevarat" cu beemve care suferea de viteza :))))))) baftossss

  10. Roman Ana spune:

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! Sincere condoleante familiei indurerate.

  11. Gabi Bumbuc spune:

    Dumnezeu s-o odihneasca in pace ! Sincere condoleante familiei indurerate.

  12. Sorin spune:

    Sincere condoleante familiei! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  13. Godja Ionut spune:

    sincere condoleante o fata frumoasa

  14. Godja Ionut spune:

    sincere condoleante o fata frumoasa

  15. Maria Dejeu spune:

    Odihnă eternă ! pacat era asa tanară .

  16. Condoleante familiei!

  17. Condoleante familiei!

  18. Florin Demian spune:

    Dumnezeu sa o odihneasca ! …si sa le dea aceeasi odihna si celor care au infiintat alveolele " ucigase" !

  19. Arthur spune:

    nu toate au noroc, asa ca fetelor multumiti-va cu putin ca D-zeu are grija de toate! :)) chiar era draguta dar niciodata nu se uita la mine :( d-zu s-o odihneasca

  20. Pop Ioan spune:

    Alveolele isi dovedesc rostul,isi fac treaba.Oare cita spaga s-a luat pt porcariile acestea?

  21. Sincere condoleante familiei

  22. Sara Fiorella spune:

    Sincere condoleanțe!

  23. Anca Florea spune:

    Sincere condoleante familiei :-(

  24. Iulia Pap spune:

    sincer condoleante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest