Marii antreprenori ai Sătmarului: Foşti angajaţi la stat cu “un dram de nebunie”!

23 mai 2015 | 3 comentarii

workshop Fabricat in Satu Mare (4)Câţiva din cei mai importanţi antreprenori ai judeţului Satu Mare s-au prezentat astăzi în cadrul workshopului “Drumul de la idee la afacere de succes”, organizat în cadrul expoziţiei Fabricat în Satu Mare.

Sorina Tulan, creatoarea brandului Inedit, Tiberiu Markos, unul din fondatorii firmei Technosam, Angela Berceanu, proprietarul SamMills şi Teodor Lohan, proprietarul apei minerale Oaş, au răspuns întrebărilor moderatorului Alexandra Catargiu şi au răspuns întrebărilor publicului.

Aceştia au precizat că nu le-a fost uşor să creeze firme de succes şi că le-a fost greu să renunţe la statutul de angajat pentru cel de antreprenor, în condiţiile în care porneau pe un drum nesigur şi au recunoscut că au avut “un dram de nebunie”. 

Sorin Tulan a spus că este mult mai ușor să fii angajat decât angajator, mai ales că stresul şi condiţiile economice nu prea îi permit unui om de afaceri să stea relaxat. Totuşi, ea s-a arătat mulţumită, afirmând că din poziţia de antreprenor ai şi o oarecare independenţă, dar şi multe lucruri în spate.

Sorina Tulan (2)
Angela Berceanu a precizat că are un stres şi o responsabilitate enormă ca om de afaceri, dar şi satisfacţii pe măsură. Ea îi îndrumă pe tineri să caute oportunităţi de afaceri. De asemenea, şi Teodor Lohan îi îndrumă pe tineri să fie foarte bine pregătiţi şi să fie proprii lor şefi pentru a ajunge la o independenţă financiară.

Angela Berceanu (4)
Tiberiu Markos a arătat că antreprenoriatul este soluţia pentru România. Statisticile arată că în România doar 22 de persoane din 1.000 sunt antreprenori, faţă de media Uniunii Europene unde sunt 60 din 1.000. El recunoaşte că nu este uşor, dar prin multă muncă se poate reuşi. Pe cei care nu doresc să fie antreprenori, Markos îi îndeamnă să fie foarte bine pregătiţi pe domeniul lor, astfel încât să fie căutaţi de firme.

Tiberiu Markos (2)
În privinţa greutăţilor cu care s-au confruntat, Sorina Tulan a spus că a simţit din plin lipsa pregătirii, în vreme ce Angela Berceanu şi Teodor Lohan consideră că o piedică foarte mare o reprezintă neștiința, lipsa finanțării, lipsa accesului la informații. Proprietarul apei minerale Oaş a recunoscut că pentru a porni afacerea i-a trebuit “un dram de nebunie”, cel mai mare regret al său fiind acum că nu a pornit mai devreme pe acest drum.

Teodor Lohan (4)

Pentru Sorina Tulan cea mai mare satisfacţie o reprezintă faptul că a reuşit să creeze la Satu Mare o echipă de succes, un centru de proiectare şi creaţie vestimentară atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Satisfacţia pentru Angela Berceanu reprezintă realizarea fabricii de paste făinoase, numită drept “bijuteria coroanei”, care exportă produse în 38 de ţări de pe toate continentele. Pentru Teodor Lohan satisfacţia o reprezintă recunoaşterea apei Oaş la nivel naţional, el considerând că apa sa este un brand mai cunoscut decât pălinca.

Tiberiu Markos a afirmat că pentru el satisfacția este valoarea adăugată creată de inginerii firmei, dar şi faptul că realizează infrastructură pentru foarte multe firme nu doar pe plan local ci chiar internațional, având comenzi inclusiv de la Compania Națională a Sării, de la minele din Valea Jiului. Tot pentru un proiect, el a ajuns foarte aproape de Polul Nord.
Întrebați cum au ajuns să-şi deschidă firmele în domeniile respective, aproape toţi au răspuns că “din întâmplare”. Sorina Tulan era angajată la Mondiala şi în concediul de maternitate şi-a gândit afacerea, pornind de la un singur angajat şi la un spaţiu în chirie.  Angela Berceanu a spus că businessul i-a ales pe ei, la momentul respectiv testând mai multe pieţe.

Atât Teodor Lohan cât şi Tiberiu Markos au precizat că înainte de 1989 erau cu toţii angajaţi la stat. Cu un dram de nebunie, au riscat, şi-au luat soarta în propriile mâini, au muncit foarte mult, au mai făcut şi greşeli, iar astăzi sunt proprietarii unor afaceri de succes.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. kkt spune:

    Ipocritii astia ne mai dau lectii? Gunoaie…

    • Adrian spune:

      Ipocriti??? Ai macar habar ce inseamna acest cuvant???
      Nu vei ajunge niciodata sa realizezi ce au realizat acesti oameni si asta o sa te macine pana ai sa mori.
      Esti cel mai mare kkt!!!

  2. capusa spune:

    capuse cu figuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest