Penitenciarul Satu Mare are un singur psiholog la 560 de încarceraţi

9 octombrie 2015 | 0 comentarii

simona galis penitenciarul satu mareProblema reintegrării sociale a deţinuţilor din Penitenciarul Satu Mare a fost dezbătută astăzi în şedinţa Comisie de Incluziune Socială desfăşurată la Instituţia Prefectului, în coordonarea subprefectului Altfatter Tamas.

În cadrul întâlnirii, șeful Biroului Educaţie din cadrul Penitenciarului, Simona Galiş, a prezentat activităţile ce se desfăşoară în acest sens, atrăgând atenţia că instituţia are un singur psiholog deşi ar fi nevoie de cinci. Aceasta a subliniat faptul că activitatea psihologului se desfăşoară astfel destul de dificil, în condiţiile în care sunt circa 560 de persoane încarcerate, printre care şi infractori condamnaţi pentru agresiuni sexuale, foşti consumatori de droguri sau persoane agresive.

Simona Galiș a precizat că la intrare în penitenciar se face o evaluare a fiecărui încarcerat, căruia i se întocmește și un plan individual. Astfel, cei analfabeți sunt învățați să scrie și să citească iar alții sunt trimiși spre cursuri de recalificare profesională.

Mulți dintre deținuți au deprins o nouă meserie, cea de “cusător piele”, fiind angajaţi la firma care are atelier în incinta Penitenciarului. Mai sunt şi deţinuţi care au învăţat meserie la atelierul de tâmplărie din penitenciar, iar o bună parte dintre ei au fost angajaţi după eliberare.

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest