Satu Mare riscă să piardă 2 milioane de euro. Care sunt cauzele

25 februarie 2016 | 29 comentarii

consilierii UDMR Satu MareMunicipiul Satu Mare riscă să piardă circa 2 milioane de euro după ce consilierii locali UDMR și PNL au votat pentru scoaterea de pe ordinea de zi a ședinței de azi a unor proiectele de hotărâre privind organigrama, statul de funcții și a planului de ocupare a funcțiilor publice din cadrul aparatului de specialitate a Primăriei Satu Mare.

Concret, ar fi vorba despre personalul care ar trebui angajat pentru a deservi Centrul Tehnologic de Inovare și de Afaceri, precum și Casa Meșteșugarilor (fostul Cinema Popular). Cele două obiective au fost realizate prin intermediul unor proiecte finanțate de Uniunea Europeană și ar trebui să fie funcționale până la data de 31 martie, lucru care nu poate fi posibil fără personal.

Invocând faptul că există un proces pe rol depus de foștii angajați ai Primăriei Satu Mare, Horea Anderco și Veronica Pop, consilierii PNL și UDMR au propus, apoi au votat, scoaterea de pe ordinea de zi a acestor proiecte de hotărâre.

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a încercat, înainte de vot, să le explice consilierilor că dacă aceste proiecte de hotărâre nu sunt votate, municipiul Satu Mare riscă să dea înapoi întreaga sumă primită pentru realizarea celor două obiective, adică aproximativ 2 milioane de euro, din care circa 800.000 de euro pentru Centrul de Afaceri și 1,2 milioane de euro pentru Casa Meșteșugarilor, însă consilierii PNL și UDMR nu au ținut cont de acest aspect. 

Atât secretarul municipiului, Mariana Suciu, cât și șeful Serviciului Juridic, Mihaela Racolța, au afirmat că hotărârile cu privire la Centrul de Afaceri și Casa Meșteșugarilor pot fi votate deoarece respectivul proces nu afectează situația și nici nu există o sentință definitivă.

Tot la propunerea consilierilor PNL și UDMR, au mai fost scoase de pe ordinea de zi a ședinței de azi și alte două puncte, unul referitor la Regulamentul de organizare al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public, și cel referitor la Regulamentul de funcționare al sistemului privind controlul, limitarea și taxarea staționărilor pe raza municipiului Satu Mare, invocându-se faptul că nu a fost finalizată procedura de dezbatere publică. 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (29)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. HALAL spune:

    Cam cat de ticalosi pot fi consilierii UDMR si PNL ??? Doar pentru ca vin alegerile locale, ei BLOCHEAZA sistematic si otravitor orice proiect care, vezi Doamne, l-ar pune intr-o lumina favorabila pe Coica … Si cele doua milioane de euro pierdute se vor plati din bani publici – adica din impozitele si taxele noastre ! -, nu din bqanii UDMR si PNL, nu ? … NEMERNICIE !

  2. misu spune:

    Ce vreți cu Cosma presedinte P. N. L clar este praf.Ratiu si-a dat demisia ceilalți consilieri sunt dezamăgiți iar partidul o ia la vale.
    Ce sa facem când avem așa președinte cu suspiciuni de corupție și trafic de țigări.

  3. jderul spune:

    Coica blocheaza cu chelia lui slipitoare de spagar

  4. petru spune:

    Ratiu și-a dat demisia , cum sa mai colaboreze cu oameni ca Cozma ,Mitica Ofsaid,Ioan Olteanu sau alți corupți.
    Măcar oameni ca el cu realizări pe plan profesional sunt demni și nu se lasă călcați în picioare de rebuturi ale societății .

  5. corina spune:

    Sa ai patru clinici ,sa fii Presedinte de Colegiu ,sa ai cabinete care merg foarte bine sa ajuti mii de oameni cu probleme ,normal ca nu te mai alaturi de oameni ca Leana Blidar,Mitica Pop ,Olteanu Ioan A.N.R.P si alți frustrați care nu au realizari pe plan profesional care doar asteapta sa faca manevre cu banii nostrii .
    Păcat de partid a ajuns P.N.L-ul de ras în oras.

  6. D elia spune:

    Bineinteles, toate astea se intampla sub regimul Coica, la ce va asteptati ? Bine ca a reusit el sa isi faca cabinetele medicale !

  7. sm spune:

    E vorba despre LOCURI DE MUNCĂ nu despre COICA ! E clar că sînteți obsedați ! Iar UDMR-ul de 4 ani tot votează contra, contra, contra !! Numai răutate!

  8. Rita spune:

    Din punctul meu de vedere, acest articol poate fi ușor interpretat greșit. Cei de la PNL au urmărit mereu ca lucrurile sa se facă intr-o maniera logica si corecta, nu ca si cei de la PSD care trateaza toate situațiile fara a se gândi la consecințe. Mi se pare normal ca anumite probleme sa fie analizate bine înainte de a emite rezolvări care pana la urma afectează fiecare cetățean sătmărean.

    • matroz spune:

      @rita:din punctul meu de vedere,daca te-ai apuca de scris,ri-ar trebui cativa ani sa te faci inteleeasa,iar cititorului de doua minute sa te trimita la originea cresterii si descresterii Imperiului roman!

      • Rita spune:

        Daca dumneavoastră nu înțelegeți, asta nu înseamna ca restul lumii nu înțelege. Ma bucur oricum ca v-am pus in dificultate, poate va apucați de citit si va îmbogățiți vocabularul, aveti nevoie.

        • matroz spune:

          @rita:scuze te-am omis dintre tinerii intelegenti si frumosi.Cu dificultatea e mai greu…Dar analizand cuvintele rostogolite cu impardonabila inconstienta va apreciez cultura engleza!Ok?

          • Avram spune:

            ti-ai bagat comentariul in google translate de ti-a iesit atat de simandicos?

          • Rita spune:

            Scuzele va sunt acceptate! Ma bucur daca prin comentariul meu ati pus mana pe un DEX si ati mai învatat câteva cuvinte noi. Keep up the good work !

  9. matroz spune:

    @all:imi place atitudinea portalului:ignora total marile vitejii si pe cele viitoare ale noului tehnocrat de Satu Mare-Radu Bud.Si-a reinoit cabinetul cu cel mai apartinic din zona :dr.Dan Zeicu!!!!Domn prefect ,va rad si va plang cainutii salvati de ultraliberarul Danut.Cu ce dracu a gresit satmarul asta de are parte doar de falsi reprezentanti???Nu va stricati relativ buna imagine.

    • Avram spune:

      vesnicia s-a nascut la tara… tarane, daca vrei sa fii vesnic in functie, incearc-o pe aceea de ciurdar. te-ar prinde bine, avand in vedere vocabularul redus si inteligenta pe masura.

      • fara gluma spune:

        mai papagalule, “vesnicia s-a nascut la sat” nu la tara si tu esti un taran necioplit de la oras. Tu te-ai gasit sa ii critici pe altii ca n-au vocabular? Boule

    • roby spune:

      vorba lui ghorghiu: nu i schimbam pe ai lor cu ai nostrii, dar tot veterinarii au ramas la palat daor ca asta e fara doctorat:)))

  10. miuta spune:

    P. N. L a ajuns o adunătură de oameni fără valoare cu asemenea candidați nu primesc votul sătmărenilor .Este clar ca sunt manipulați de Coica sa pună asemenea candidați ca sa nu obțină voturi de la romani.
    NUMIȚI ALT CANDIDAT LA PRIMĂRIE PE Dl ALBU ADRIAN .sau DR RATIU COSMIN.

  11. matroz spune:

    @miuta:al dracului Coica asta.Cred ca tot lucratura lui a fost si pentru Prefectul Radu Bud.Ce sa spun:esti mare Doru.

  12. bucatarul spune:

    asta mai lipsea: inca o suita de trantori pe care sa-i tinem in spate. De parca nu-s destui plimbatori de hartii in primarie. De detasari au auzit stimabilii din primarie? Ca de pleaca jumate personalul primaria functioneaza precis mai bine. @sm: locurile de munca reale sunt in privat. astea din banii nostrii sunt pomana electorala. probabil tu sau careva de-al tau v-ati asteptat sa va angajati dupa sedinta de azi. ma bucur ca nu ti-a iesit. La munca, nu la intins mana. Leprelor.

  13. cici balerina sifilitica spune:

    Alo doamna Doina stați mai la dreapta ca nu va vedeți în poza Leana se vede mai bine ,apare și Romy iar Adrian in ofsaid.

  14. Coica Dorel Mişel spune:

    Nu este adevarat ca treabuie dati banii inapoi. Adevarul este ca primarul mai vrea sa angajeze vrea 110 de lipitiri de afise!

    Oare este un articol dictat de Coica si platit din bani publici?

  15. stefy spune:

    100 de locuri de munca pe repede inainte pentru clientii politici! Ultimii lipitori de afise USListi vor fi angajati de Coica. Iar asta cu datul banilor inapoi seamana cu minciuna amanarii platii salariilor bugetarilor daca nu-i votat musai bugetul Satmarului. Intotdeauna ca sa-i iasa smecheriile ,Coica baga cate-o fumigena sa sperie lumea. Doar ca lumea s-a obisnuit deja cu smecheriile lui

  16. Mia spune:

    La ce poti sa te astepti de la niste personaje care nu au facut nimic bine si frumos pana acum ? Sigur nu o sa faca nici de azi inainte dar le place sa incurce pe altii.Le e frica de Coica.

  17. florin spune:

    Nu este prima data cand acesti consileri procedeaza asa.

  18. Adevaruldoare/joscomunismu spune:

    PNL si UDMR nu blochează nimic, dacă nu respecți legea, ești rău ca blochezi.
    Fa-le ca la carte si se va conforma toată lumea, PSD a făcut multe pentru SATU mare, si le-a făcut de mântuială, ca comuniști,las ca merge si așa !
    Ei bine, kkt-urile astea trebuie sa înceteze, nu mai manipulați, de aia e legea, sa o respecți, nu cum face PSD, nu respecta pe nimeni si nimic, inafara de ochiul dracului, BANU !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest