Concert emoționant ”În memoria Paulei Raț”. Sătmărenii au umplut sala Filarmonicii (FOTO)

15 aprilie 2016 | 0 comentarii

paula ratUn emoționant concert a avut loc în această seara la Filarmonica ”Dinu Lipatti” Satu Mare dedicat Paulei Raț, cea care în urmă cu un an și-a pierdut viața într-un groaznic accident de circulație petrecut în județul Bihor.

La concertul intitulat ” În Memoria Paulei Raț”, au fost prezenți mulți sătmăreni care au umplut sala Filarmonicii și care, alături de părinții și fratele ei, i-au adus un omagiu Paulei.

Pentru început, preoții Viorel Pașca și Cristian Chindriș au rostit câte o rugăciune pentru sufletul Paulei. Apoi a fost prezentat un filmuleț cu poze și imagini video din viața Paulei Raț.

În continuare, apropiat cu familia Raț, redactorul sportiv Florin Mureșan a depănat câteva amintiri cu Paula și a anunțat că în acest an va fi înființată fundația ”Paula Raț” care va avea ca obiectiv ajutorarea copiilor sărmani. 

Rând pe rând, au urcat pe scenă Raluca Dumitru, Goja Luca, Ansamblul Folcloric „Doina Codrului” a Școlii Populare de Arte, surorile Hotca, Andra Zelenac, Rareș Jucan, Fernea Tincuța, Formația XXL cu Pop Florin și Petrică Mureșan.

În seara zilei de 17 aprilie 2015, Paula Raț a decedat în urma unui grav accident de circulație produs în afara localității Avram Iancu din județul Bihor, când mașina condusă de prietenul acesteia, Adrian Foldi, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un TIR. La câteva zile după producerea accidentului a murit și tatăl lui Adrian Foldi.

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest