Lucrările la centura orașului Satu Mare vor începe în octombrie. Când va fi finalizată

1 septembrie 2016 | 4 comentarii

CenturaUna dintre concluziile care au reieşit în urma întâlnirilor săptămânale dintre conducerile Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare, Consiliului Judeţean şi Primăriei municipiului Satu Mare a fost necesitatea discutării şi găsirii unor soluţii cu factorii de respnsabilitate din minsterele de resort, în vederea deblocării unor proiecte de importanţă majoră pentru comunitate.

În acest sens, marţi, 30 august 2016, prefectul județului Satu Mare, Radu Bud şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba au efectuat o serie de vizite în Bucureşti, la sediile mai multor ministere.

La Ministerul Transporturilor, în discuţiile purtate cu domnul secretar de stat Marcel Ioan Boloş s-au analizat următoarele teme:

⦁ Varianta de ocolire a municipiului Carei-lucrare executată în proporţie de 90%, achitată în cuantum de 60%, investiția fiind blocată de la începutul acestui an. Această problemă poate fi soluţionată săptămâna următoare (vineri, 9 septembrie 2016), când, la invitaţia secretarului de stat din Ministerul Transporturilor va avea loc o întâlnire la care va participa atât executantul cât şi consultantul lucrării, cărora li se vor comunica soluţiile de continuare a plăţilor, care au fost asumate în discuţiile purtate. Se doreşte finalizarea lucrării până la sfârşitului anului 2016.

⦁ Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare, cunoscută sub denumirea de centura orașului, a fost și ea în discuție. În aceeaşi întâlnire au fost contactaţi telefonic oficiali ai Ministerului Finanţelor Publice pentru a confirma stadiul aprobării finanţării întregului proiect, fapt ce va duce la darea ordinului de începere a lucrărilor la începutul lunii octombrie 2016, astfel încât până în trimestrul II din anul 2017 să se finalizeze proiectul tehnic, în paralel cu exproprierea terenurilor de pe traseu, ceea ce va determina demararea execuţiilor efective în teren în trimestrul II-III din anul 2017.

⦁ Proiectul de modernizare a Aeroportului Satu Mare, în care, în urma consultaţiilor cu oficialii Ministerului de resort s-au emis soluţii pentru finanțarea lucrărilor prin trecerea pe credit cu garanție guvernamentală și acceptarea la fazarea și asigurarea finanțării din fonduri europene. Se dorește finalizarea lucrărilor o dată cu corectarea deficienţelor existente până în prezent.

La întâlnirea de la Ministerul Tineretului şi Sportului, cu doamna ministru Elisabeta Lipă şi alţi oficiali ai ministerului menţionat s-au discutat următoarele:

⦁ Înfiinţarea Centrului de Excelenţă pentru Tineret cu profil sportiv-scrimă, ca o recunoaştere a aportului pe care îl au sătmărenii în dezvoltarea acestui sport olimpic.

⦁ S-a solicitat sprijin pentru reînfiinţarea clubului de caiac-canoe, sport cu tradiţie în oraşul de pe Someş .

⦁ O altă problemă ridicată a fost cea referitoare la posibilitatea transmiterii hotelului Sport în administrarea Primăriei municipiului Satu Mare, fapt solicitat de către primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, astfel încât acest hotel să poată fi reabilitat integral din fonduri europene, și să fie dat în folosință în scopul în care a fost construit, să servească desfăşurării activităţilor sportive în oraş şi în judeţ.

⦁ O altă problemă discutată cu doamna ministru Lipă a fost iniţierea unei hotărâri de Guvern pentru trecerea administrării castelului din oraşul Livada către Consiliul Local Livada.

În final, doamna ministru a apreciat în mod deosebit calitatea acestei întâlniri.

La întâlnirea de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, desfăşurată cu oficialii ministerului s-au abordat următoarele două probleme:

⦁ Soluționarea litigiului cu executantul gropii ecologice de gunoi a judeţului Satu Mare, respectiv finalizarea închiderii gropii de gunoi a municipiului reşedinţă de judeţ, în timpul programat prin finanţarea din fonduri europene.

⦁ S-a discutat şi despre posibilitatea unui schimb de teren forestier între Romsilva şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, ceea ce ar duce la finalizarea lucrărilor cuprinse în proiectul pârtiei de schi de la Luna şes.

Considerând că această deplasare a fost extrem de fructuoasă, cei doi oficiali ai judeţului Satu Mare vor continua astfel de demersuri de câte ori va fi nevoie, în scopul finalizării cu succes a proiectelor aflate în derulare, precum şi a demarării altor proiecte necesare pentru dezvoltarea judeţului Satu Mare.

Cu siguranţă, în următoarea deplasare, principala destinaţie a conducerii judeţului Satu Mare va fi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Canigula spune:

    Si astia mănânca la fel de mult câcat ca si Coica Stef si Govor acum ceva vreme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest