Ultima actualizare: azi, 11:46
col. Gheorghe Dan, Lochli Terezia
Locale

Colaborare între Caritas şi Pompieri pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă

col. Gheorghe Dan, Lochli Terezia

col. Gheorghe Dan, Lochli Terezia

Şeful ISU Satu Mare, col. Gheorghe Dan şi directorul Caritas Satu Mare, Lochli Terezia, au semnat astăzi “Convenţia de parteneriat în domeniul situaţiilor de urgenţă”. Aceasta are ca obiective colaborarea activă şi punctuală în procesul de informare, instruire şi educare a membrilor comunităţilor urbane şi rurale, tipurile de riscuri specifice României, modul de comportare predezastru, la dezastru şi postdezastru.

Coordonatorul de programe a Caritas România, Thomas Hackl, a declarat că asociaţia a mai desfăşurat proiecte de prevenire în cinci ţări şi mai multe oraşe din România, însă proiectul din Satu Mare va fi unul pilot,c e se va desfăşura pentru început în Beltiug. Copiii vor primit cărţi „Ne pregătim cu Herman”, care-i învaţă cum să prevină pericolele şi cum să reacţioneze în anumite cazuri.

“Ne-am gândit să începem cu un proiect pilot într-o singură comunitate, cu voluntarii vrem să facem sesiuni de informare, cum vedem şi noi situaţiile de urgenţă. Vom distribui materiale pentru copii, cartea <<Ne pregătim cu Herman>> conţine reguli de bază, ce trebuie să ştie fiecare om, cum să se comporte. Dacă va fi un succes, căutăm şi surse de finanţare pentru continuare”, a spus Thomas Hackl.

Convenţia de parteneriat mai prevede tipărirea şi distribuirea unor materiale de informare preventivă, sesiuni de instruire, informare şi educare la nivelul comunităţilor, inclusiv a elevilor şi personalului didactic în comunităţile în care Asociaţia Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare îşi desfăşoară activitatea.

Totodată, se prevede cooperarea, în situaţii de urgenţă, prin intervenţia imediată la nivelul comunităţilor afectate, în conformitate cu atribuţiile celor două părţi, dezvoltarea colaborării cu sectorul ONG-uri privind situaţiile de urgenţă dar și colaborarea în întocmirea de proiecte şi accesarea unor surse de finanţare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.