Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Firme de exercițiu, înființate de elevii de la Colegiul Elisa Zamfirescu

Targ firme Colegiul Eliza (4)Elevii Colegiului Tehnic Elisa Zamfirescu au dat dovadă astăzi de buni antreprenori la ”Târgul Firmelor de Exercițiu”, care s-a desfășurat la cantina instituției școlare. În cadrul evenimentului au fost prezentate nu mai puțin de 12 firme, pentru care au muncit 60 de elevi ai colegiului.

Evenimentul face parte din activitățile proiectului POSDRU/175/2.1/S/152091 intitulat ”Din firmă de exercițiu în firmă reală”, proiect inițiat de Școala Grigore Moisil din Deva în parteneriat cu Colegiul Tehnic Elisa Zamfirescu și derulat în perioada mai-decembrie 2015.

Începând din luna mai a acestui an, elevii au parcurs toți pașii necesari înființării unei firme, și-au înregistrat firma pe o platformă virtuală, după care și-au ales denumirea, obiectul de activitate și au început să facă tranzacții între firme. Domeniile de activitate  pentru care au optat elevii au fost: Servicii de Pompe Funebre, Decorațiuni Interioare, Coafură, Servicii Foto-Video, Croitorie, Produse Tradiționale, Gelaterie, etc.

Astăzi, micii antreprenori și-au prezentat roadele muncii lor în fața conducerii colegiului precum și în fața a patru experți, care la rândul lor au evaluat fiecare firmă în parte.

Obiectivul proiectului este ca elevii să își dezvolte spiritul antreprenorial din învățământul profesional și tehnic, prin familiarizarea cu activitățile specifice unei firme reale, prin simularea operațiunilor și a proceselor economice specifice mediului real de afaceri. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.