Ultima actualizare: azi, 09:16

Locale

FOTO/VIDEO. Dan Barna, la Satu Mare: Sătmărenii își doresc o schimbare. Aici există un spirit civic consistent

Aflat astăzi în municipiul Satu Mare, în cadrul campaniei de strângere de semnături, candidatul Alianței USR PLUS la prezidențiale, Dan Barna, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre spiritul civic al sătmărenilor și despre cum aceștia își doresc cu adevărat o schimbare.

,,Satu Mare este în momentul de față pe locul 3 la nivel național în atingerea obiectivelor. Fiecare județ are un număr de semnături raportat la populație, iar în Satu Mare a fost strâns deja 75% din semnăturile pe care le așteptăm de aici. Aici în Satu Mare există un spirit civic consistent, un spirit civic și al românilor și al maghiarilor în egală măsură pentru că sunt aceleași probleme și pentru cetățenii români și pentru cetățenii români de naționalitate maghiară. Din această perspectivă mă bucur foarte mult că am ocazia să discut cu sătmărenii”, a declarat Dan Barna.

Candidatul USR PLUS spune că a observat că sătmărenii își doresc o schimbare, iar în acest moment entuziasmul este unul foarte mare în rândul acestora.

,,Am fost la Piața de Vechituri și am stat de vorbă cu sătmărenii. Entuziasmul este foarte mare și oamenii își doresc cu adevărat să vadă o perspectivă de schimbare. Foarte mulți sunt exact pe această temă pe care am abordat-o, tema României care se mută în străinătate. România trebuie schimbată pentru a fi transformată într-o țară în care ne dorim să trăim. Faptul că astăzi 50% din tinerii de liceu visează să plece este un indicator foarte dureros, un indicator care trebuie adresat și pentru care eu mă aflu în această campanie”.

În legătură cu o eventuală moțiune de cenzură, Dan Barna a declarat că dacă aceasta ar trece, s-ar deschide o posibilitate “reală” pentru alegeri anticipate.

,,Moțiunea de cenzură nu e un lucru simplu, dar în situația în care moțiunea ar trece va fi necesar un guvern de tranziție care să organizeze alegeri anticipate. În momentul de față România are nevoie de alegeri anticipate pentru că nu se poate să facem reformele de care avem nevoie alături de majoritatea actuală, compusă fix din cei care ne-au adus aici”, a mai precizat candidatul USR PLUS la prezidențiale.

 

Un comentariu

  1. Mester mare Răspunde

    Da maestrul Ciocan? Fiul securistului chestor de frontiera, Ciocan Vasile , nu a mai avut loc in poza?:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.