Muzica stimulativ-neconvențională și vinul excelent pot fi compatibile, se știe, numai cu mâncăruri savuroase pe măsura lor – și de toate acestea contribuie întotdeauna la aducerea împreună a oamenilor. Și exact de așa ceva vor avea parte toți sătmărenii care vor alege să vină, în data de 7 septembrie, la VETIȘ FISH FEST.
Fiind vorba de primul festival gastronomico-pescăresc adevărat din județul Satu Mare, tot ceea ce va fi de mâncare va avea ca element central peștele. Ceea ce este evident. Dealtfel, scopul principal al festivalului culinar VETIȘ FISH FEST este stimularea consumului de carne de pește de toate felurile, carne care oferă o puzderie de beneficii gustative și nutriționale care, din motive „economico-porcești” pe care nu le menționăm acum, sunt nedrept de puțin cunoscute.
Pe lângă numeroasele preparate din pește care vor putea fi gustate și apreciate de toți participanții la VETIȘ FISH FEST, în mod sigur trei competiții vor atrage atenția în mod deosebit.
Concursul de gătit ciorbă de pește va pune față în față o echipă a României cu una a Ungariei. Ambele echipe au caracteristici similare: sunt de la Dunăre, dețin rețete tradiționale până acum secrete și sunt convinse că nu au rivali pe lume. Toți sătmărenii care vor participa, în 7 septembrie, la VETIȘ FISH FEST, vor putea decide echipa câștigătoare după ce se vor delecta cu rezultatele delicioase și apetisante ale „bucătărelii” fiecărei echipe în parte.
A doua competiție culinară îi va alinia la start pe bucătarii-șefi ai unor restaurante din Satu Mare. Experiența, imaginația, talentul și orgoliul profesional își vor spune în mod cert cuvântul în această întrecere în care acești profesioniști din Satu Mare vor răspunde unei duble provocări – prepararea unui fel de mâncare din pește, respectiv gătirea unui preparat la alegere din gastronomia internațională.
Acest concurs va fi jurizat de o comisie prezidată de Marian Cuzdrioreanu (celebru pentru emisiunile sale culinar-pescărești sub pseudonimul Don Mariano), ceilalți membri fiind trași la sorți dintre participanții prezenți la VETIȘ FISH FEST.
Bucătarii-șefi din Satu Mare care au avut curajul să intre în această întrecere sunt:
- Mircea Marcu – bucătar șef Restaurant catering Master Taste
- Dragos Lungu – bucătar șef Restaurant Pescărița și Vânătorul
- Edita Ghilea – bucătar șef independent
- Stelian Negru – bucătar șef independent
- Cristian Popovits – bucătar șef Restaurant Capricci
A treia întrecere gastronomic-pescărească va fi cel puțin la fel de spectaculoasă ca și cele prezentate anterior. În spațiul în care se va desfășura festivalul VETIȘ FISH FEST – terenul de fobal al comunei, adică – vor fi amenajate cel puțin 12 standuri în care alți bucătari (reprezentanți ambițioși ai unor primării din județul Satu Mare) vor găti, pentru cei prezenți la festival în special, tot ciorbă de pește și, printre altele, crap la grătar.
De fapt, din aceste competiții va ieși – cu siguranță! – câștigător publicul (cu mic, cu mare) care va fi prezent, în data de 7 septembrie, la VETIȘ FISH FEST.
Sursa:Organizatorii VETIȘ FISH FEST