Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Salubrizarea din Satu Mare, schimbată radical: „Dotările vor trebui să fie de ultimul răcnet”

Salubrizarea reprezintă una dintre cele mai discutate probleme în municipiul Satu Mare, cetățenii orașului fiind extrem de vehemenți când vine vorba de această speță. Cu toate acestea, primarul Kereskenyi Gabor a declarat, în cadrul emisiunii PortalSM LIVE, că în ultimii patru ani, serviciul de salubrizare a funcționat relativ bine. Însă, mai spune edilul-șef, situația se va schimba radical de acum înainte.

Florisal a câștigat în primă instanță procesul intentat Primăriei Satu Mare, după ce o altă firmă a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru efectuarea serviciului de salubrizare pe următorii 10 ani. Așadar, în acest moment licitația este blocată de un litigiu, însă, spune primarul Kereskenyi Gabor, indiferent cine va câștiga, viitorul operator va avea câteva obligații extrem de clare.

,,În 27 iulie va fi primul termen la Curtea de Apel Oradea, după care sper că vom avea soluționată cât mai repede această speță. După ce vom avea în sfârșit un contract semnat, noul operator va avea la dispoziție șase luni să achiziționeze utilaje noi. Oricine va opera în municipiul Satu Mare nu va mai putea să vină cu tractoare din 1970, va trebui să trecem la colectare selectivă pe cinci fracții și toate dotările societății care va opera în următorii 10 ani vor trebui să fie de ultimul răcnet”, a declarat Kereskenyi Gabor.

Primarul a precizat că va fi o schimbare radicală și speră ca noul operator va fi un partener adevărat al municipalității.

10 comentarii

  1. John Doe Răspunde

    Oricine castiga, o treaba este clar. Trebuie modernizat serviciul de salubrizare, nu se poate sa platesti atatia bani iar ei folosesc aceeasi flota de zeci de ani, 0% investitii in masinarii, unelte etc. Bine ca au bani de investitii imobiliare in Cluj.

    In unele zone trebuie umblat mai des la golirea tomberoanelor de deseuri. Nu se poate ca in 2 zile dupa golire, tomberonul sa fie plin, iar ei il goleasca odata/saptamana.

    Aceste conditii trebuie impuse clar in contract pe un termen limita. Dupa aceea trebuie verificati daca reusesc sa atinga acei indici de performanta. In caz ca nu reusesc sa fie amendati sau sa se ceara despagubiri fiindca nu se tin de promisiuni.

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Bun , si daca inca se merge pe vechiul contract, nu ne explica dl Primar cum se face ca Florisal a dublat pretul pentru populatie ?
    In ce temei legal ?
    Ca daca pina nu demult Florisal factura la doua luni o suma, de cind cu contestatia , factureaza aceeasi suma , dar lunar.
    Ceea ce inseamna dublarea pretului de colectare.
    Puem primi o explicatie obiectiva ?

  3. varu Răspunde

    Aș intreba ,de ce in cartiere nu avem posibilitate de a depune obiecte de mobilier care mai poate fi folosit (de alți mai nevoiași) .Sa fie o zi din saptamina cand se pot depune , iar daca nu sant luate de nimeni ,atunci peste 2 zile ex sa fie duse de Florisal .
    I-și schimba omul o mobila ,canapea etc , ce face cu cele vechi..? le ține ……unde.???

    • Unu' Răspunde

      Varu vezi că există mai multe asociații caritabile care adună mobilierul folosit dar încă în stare bună, și le dau celor care au nevoie!
      Una dintre ele, cu care am colaborat și eu este asociația de ajutor maltez!
      http://www.maltez.ro/filiale/satu-mare/
      Sau poți să-i contactezi și pe Facebook!
      Spor!

  4. Misu Răspunde

    Poate in felul acesta vom avea un oras mai curat. Poate asa nu vom mai fi treziti din somn in micro 15 din cauza utilajelor de curatire stradala folosite de Florisal ( zici ca trece tancul, nu poti sa dormi in aceasta perioada cu geamul deschis ) poate amenajeaza spatiile pentru pubele in asa fel incat sa nu se mai poata scoate nimic de acolo de catre “cautatorii de aur” , poate vor invata sa faca colectarea deseurilor pe categorii ca in vest ( hartie, sticla, metal, plastic ) ,poate …… Voi chiar credeti in Mos Craciun ? La ce natie de nesimtiti sunt romanii nu vom avea un oras curat nici daca politia locala pazeste 24/24 fiecare pubela in parte.

  5. Nimeni Răspunde

    Mai avem strazi cu gropi, pe care o masina ultimul racnet o poate pati tot asa de bine ca ultima rabla. Orasul este supraaglomerat de masini, e greu sa te strecori cu o masina mica daramite cu una de gunoi fie ea si ultimul racnet. Avem pe strazi masini abandonate pe care nu le vede nimeni desi legea interzice acest lucru. Ceea ce vreau sa zic e ca numai dotarea ultimul racnet nu ajunge pentru imbunatatirea salubrizarii orasului.

    • remy martin Răspunde

      Totusi, nu ne place nici cand din masina de gunoi curge zerul cu mireasma proaspata de alterat. Sau iarna, cand tractoarele silentioase din Evul Mediu iti imprastie nisip pe strada.

      • ecologist Răspunde

        Și câte și mai câte. Sau cum și-au bătut joc de copacii de pe spații verzi cu aprobarea tacită a Primăriei ani la rând, de fapt decenii. Pentru că nu se poate să nu fi observat cei în cauză veritabila exploatare forestieră ce se petrecea pe domeniul public din oraș!
        Eu vreu doar dă știu unde sunt lalelele, alea multe mii, multe foarte rare primite de la Zutphen acum 15-20 de ani. Nu de alta dar sunt flori cu bulbi deci foarte rezistente, deci nu că nu mor dar se și înmulțesc cu nemiluita. Iar dacă nu mai sunt e și asta o treabă de Guiness Book. Ziceți să caut lalelele negre în Cluj? Spuneți voi ceva! Dar era cadou pentru orașul Satu Mare.

  6. Haoleoo Maica Răspunde

    ecologist
    Si cați pomi fructiferi plantați de noi locatarii ,scoși rapid pe NV , numai ne-m trezit c
    a au disparut .Iar cu lalelele ,nu cred ca e greu de investigat ,ca-s la vedere ….

    • ecologist Răspunde

      Zi mersi că nu ați luat amendă. S-a întâmplat și astfel de caz că s-a plantat fără autorizație de la primărie și militzia locală a dat amendă mare la un pensionar în Micro14!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.