Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Incendiul de la Satu Mare, sub semnul întrebării! Organele, împiedicate să afle adevărul!

Incendiul de la Satu Mare produs astăzi pe strada Spicului ridică multe semne de întrebare. Potrivit celor aflaţi la faţa locului, conducerea firmei le-a interzis angajaţilor să discute cu organele de intervenţie aflate la faţa locului, atât poliţişti cât şi pompieri, pentru a afla ce s-a întâmplat, adică de la ce a izbucnit incendiul, urmând ca această comunicare cu autorităţile să se realizeze prin intermediul unui avocat.

Ofiţerul de presă de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost împiedicat în prima fază să pătrundă în incinta întreprinderii pentru a afla detalii şi a informa presa cu privire la intervenţie. Nu s-a permis nici accesul presei în zonă, puţinii jurnalişti care s-au deplasat la faţa locului pentru a-i informa pe sătmăreni fiind nevoiţi să se deplaseze pe câmp pentru a arăta oamenilor exact ce arde.

Interesul asupra subiectului a fost cu atât mai mare cu cât materialele plastice arse au poluat întreaga zonă.

În urma acestui incident s-a sesizat şi Garda de Mediu, care va efectua o verificare şi va aplica sancţiuni dacă va fi cazul.

Stingerea incendiul a fost îngreunată şi de faptul că în zonă nu erau hidranţi, iar pompierii au fost nevoiţi să se deplaseze în altă parte pentru a-şi alimenta autospecialele cu apă.


Citește și:

4 comentarii

  1. Satmarean 1 Răspunde

    Cum a primit firma autorizație de la ISU daca nu avea hidranți? Sigur au ceva de ascuns,și asta trebuie descoperit de autorități și …..ars la buzunar patronul sa se învețe minte.

    • un cunoscător Răspunde

      Asta e problema la noi. În pragul aderării la UE guvernul Năstase a supersimplificat multe proceduri. Multe încă se aplică. Așa ajungem la aberații de genul că multe activități pot funcționa pe bază de declarație pe proprie răspundere. Îți dai seama că de exemplu un ditamai abator poate funcționa dpdv sanitar așa???? Bine, majoritatea cel evaluarea dar totuși mi se pare aberant! Și aici probabil era un punct de lucru declarat perfect legal !!! la Registrul Comerțului. Protecția Mediului trebuie să-l autorizeze dar nu are treabă și nici competențe pe linie de stingere a incendiilor. Apoi se întâmplă ce se întâmplă.😱🤮
      PS. Sper că pompierii sunt bine. La așa o cantitate arsă ajunge foarte multă dioxină (foarte toxică !!!) în aer din procesul de ardere. Dar ai ghicit, nu cred că avem aparatură de măsurare a acestui indicator. Ca de obicei în țara asta.😱🤮💩💩💩🤯🤯

    • Anticomunist Răspunde

      @un cunoscător : esti cunoscator la supt pule staliniste . Paduche lat caschetar sugator de ciorapi ce esti.
      Fum toxic care se simte in fiecare zi(e aceeasi situatie in fiecare an) este din toamna pana in primavara,dupa care se mai amelioreaza pana prin octombrie-noiembrie cand incepe din nou ciclul.Ce arata la primarie este pentru cretini.Cine are miros stie despre ce vorbesc dar sunt multi care-si miros propriul cacat si nu mai simt altceva,pentru ei tot timpul e ok aerul.

  2. Plastic Bertrand Răspunde

    Masele plastice ard violent, degaja fum fosrte toxic, dar se aprinde greu, imposibil de la scanteie, jar, trebuie ceva benzina, motorina,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.