Ultima actualizare: ieri, 22:25

Naţionale

Spitalul Suceava, singurul care permite vizitarea pacienților cu COVID, la ATI

Spitalul Suceava, singurul care permite vizitarea pacienților cu COVID, la ATI. Pacienții în stare gravă din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inclusiv cei din secția ATI-Covid, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2. Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat, luni, că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog, încă de când a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în luna iulie a anului trecut.

„Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important ca acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns. Este foarte important ca cel aflat în stare gravă, în stare critică, să simtă că are suportul celor dragi”, a afirmat dr. Calancea. Pentru aceasta, spitalul a elaborat o procedură care reglementează accesul la pacienții în stare gravă, atât în secția ATI-Covid, cât și în celelalte secții. Accesul se face cu respectarea strictă a regulilor epidemiologice, cu echipare corectă și cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care vizitează un pacient. Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I și doar o singură persoană poate merge la pacient. „Încercăm să înțelegem nevoia celui care se află în suferință și să-i ameliorăm starea de sănătate. Zilnic, în toate secțiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Calancea.

Coordonatorul secției ATI Covid din spital, dr. Dănuț Barbunc, a explicat că, pentru a vizita un pacient aflat la Terapie Intensivă – Covid, ruda de gradul I a acestuia trebuie să facă o cerere în acest sens către directorul medical și trebuie să semneze un formular că își asumă potențialul risc de infectare. „Ruda respectivă lasă un număr de telefon pe cerere, apoi noi luăm legătura cu ea și stabilim a doua zi o oră, de comun acord, pentru vizită. Când vine, merge cineva de la noi să o instruiască și să o îmbrace în echipament specific Covid. Timpul petrecut la pacient este de 10 minute, apoi o însoțim pe circuitul de ieșire și îi arătăm cum să se dezbrace. Avem vizitatori tot timpul, unul, doi, trei pe zi”, a spus medicul. Totodată, acesta a subliniat că utilitatea acestor vizite din partea familiei, îndeosebi pentru pacienții conștienți din ATI, este de necontestat. „Asta a fost și logica permisiunii de vizită. Pe pacienți îi ajută. Plus că foarte mulți nu au încredere în ce facem noi aici. Așa, când vin, le arătăm că este permanent o asistentă în fiecare salon, noi suntem aici tot timpul, este infirmieră și atunci înțeleg și ei situația”, a spus dr. Barbunc. De asemenea, coordonatorul secției ATI Covid a mai afirmat că, nu de puține ori, rudele pacienților, mai ales ale celor în stare critică, au fost agresive verbal cu personalul medical.

Luni, toate cele 18 paturi din această secție erau ocupate. Un singur pacient, o doamnă în stare gravă, era din afara județului, transferată de la Baia Mare. Ea se află în spitalul sucevean de o lună de zile. Toți ceilalți pacienți sunt din județul Suceava.

Sursa: Monitorul de Suceava

 

6 comentarii

  1. Cetateanul Răspunde

    Mda, “medicina” recomandata de OMS ! Adica stau claie gramada patru sau cinci oameni din aceasi familie INTR-O LOCUINTA si dupa ce sunt “depistati” devin dintr-o data PERICULOSI !

    • comentator Răspunde

      Păi ăștia-s kremenalii, teroriștii! Ar trebui să-i punem să viseze doar în mască! Cine știe ce visează!

      • Cetateanul Răspunde

        Totusi, oamenii sunt de admirat, fata de altii care nu permit nici o vizita este un progres .

  2. comentator Răspunde

    Doar că așa trebuia de la început. Mulți au murit din cauză că au cedat psihic și s-au simțit abandonați, izolați. Eu pe toți care au inventat această izolare totală i-aș fi supus aceluiași tratemnt o săptămână măcar. E pur și simplu inuman.

    • Golf Răspunde

      Aia au murit în primul rând datorită tratamentelor proaste, au fost izolați ca să se ascundă aceste lucruri…

      • comentator Răspunde

        Da, și aia. Nu știu cum pot dormi liniștiți. Oricând le poate veni și lor rândul. Înțeleg acum de ce unii medici știind că sunt suspecți de covid au preferat să stea acasă în concediu medical chiar și peste o lună. Le-a fost frică că vor fi tratați de ceilalți eroi??? Apropo, dintre cei care au procedat așa toți sunt bine mersi acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.