Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Mircea Govor a fost reales președintele PSD Satu Mare

Mircea Govor a fost reales președintele PSD Satu Mare, în cadrul conferinței de alegeri a Organizației Județene a PSD Satu Mare, care a avut loc sâmbătă, 27 ianuarie, la care a participat inclusiv președintele PSD la nivel național, Marcel Ciolacu.

Președintele PSD Satu Mare a fost ales prin vot deschis, urmând să conducă, în continuare Partidul Social Democrat la nivelul județului Satu Mare.

„În acest mandat, pregătesc noua generație, care să preia această organizație. Nimic să nu fie la întâmplare. Tot ceea ce a fost la întâmplare, s-a văzut. Nu e bun. Toate lucrurile trebuie aranjate, cântărite, și toți tinerii care vor să facă politică, îi adunăm în jurul nostru”, a declarat Mircea Govor.

El a mai declarat că are în jurul lui cinci tineri pe care îi pregătește pentru viitor, precizând că unul dintre aceștia va fi, cu siguranță, următorul președinte al PSD Satu Mare, dacă va analiza corect politica.

La Conferința de alegeri a Organizației Județene a PSD Satu Mare au participat: președintele PSD, primul-ministru al României Marcel Ciolacu, secretarul General al PSD, vicepresedintele Senatului Paul Stănescu, presedintele Consiliului National al PSD Vasile Dancu, europarlamentarul, coordonatorul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare Mihai Tudose, purtatorul de cuvant al PSD Lucian Romascanu, coordonatorul regional, zona de nord vest Emil Radu Moldovan, presedintele PSD Diaspora, secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru romanii de pretutindeni Gheorghe Carciu.

Citește și:

49 comentarii

  1. KOMUNIKAT Răspunde

    La al șaptelea congres,Mircea Govor reales !Uraaaaaa,uraaaaaa,uraaaa!!Pe-al nostru steag e scris unireeeee,Treceți batalioane române Carpațiiiiii,Cine-a pus cârciuma-n druuuum…

  2. Mae Răspunde

    Trădătorii

  3. 🤣🤣🤣 Real Madrid 🤣🤣🤣 Răspunde

    REÁLES! REÁLES! NA MI LESZ?

  4. Ovidiu Buga Răspunde

    Felicitări noii conduceri. Le doresc multă înțelepciune și putere de iertare.

  5. Mirces Răspunde

    Govor nu a uitat meseria care l-a confirmat și lansat pe bolta înstelată a elitelor PSD, făcând un mare pas înainte după un alt nume greu scolii politice PSD sătmărene, , fostul prefect Ciocan. Munca ospatarului se realizează “printr-o servire corespunzatoare oferita clientilor”. De calitatea muncii lui depinde în mare masura bunul renume al restaurantului. De data asta servește UDMR. Cu dulceață, zahăr și multe plecăciuni. Poate primi un bacșiș pe măsură, in forinți.

  6. Varu Răspunde

    Ungurii au fost tot timpul niște lingăi și turnători

    • Ovidiu Răspunde

      S-a tras capacul peste PSD Satu Mare, fie-i țărână ușoară, mai avem o speranță că va
      reînviat în 2028, până atunci Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească în pace!.

  7. Alex Răspunde

    ILIESCU 2,0

  8. Zoli Răspunde

    Daca asa de mult urasti ungurii, de ce nu te muti inapoi acolo de unde a venit bunicul tau aici.

    • @Zoli Răspunde

      Că bordelul în care s-a născut a fost demolat. Decât să doarmă în șanț și să facă concurență la ceilalți bețivani nu mai bine stă aici și se preface că ar fi get-beget ardelean? Știi câți din ăștia sunt prin zonă? Niște nulități cu toții, majoritatea foști turnători cu normă. Caractere, ce mai! 😵🤢🤢🤢🤮

  9. P.S.D.Satu Mare. Răspunde

    Chiar era de așteptat ca acest nemernic să se aleagă iarăși singur în fruntea partidului.
    Acum așteptăm cu multă nerăbdare,ca în toate școlile din județ,să fie promovate cu prioritate toate preutesele de la Ortodoxi și Catolici,pentru a face campanie electorala partidului.
    Măi govor,tu ai impresia că noi toți suntem prosti,și tu ești deștept?
    Locul tău este în altă parte, tu știi unde anume, dar cu timpul acolo vei ajunge.

  10. Tembel Răspunde

    Bă scursură de om..💩..bă imbecilule cât p..a mă..ti vrei să FURI ca să îți ajungă boule ți-e și familiei tale..💩..Nu te m-ai satură Dzeu bă tzaran de GOSTAT..💩..Curvar ordinar ce ești NU ȚI-E RUȘINE..VIERMII SĂ TE MĂNÂNCE CĂCATULE

  11. 😝 Răspunde

    Io mă mut din Satu Mare, mi-e rușine cu asemenea escremente tip “m”g” care să țină frâiele județului. Hai pa kkți roșii.

  12. Anonimo Răspunde

    Felicitari psd satu mare, tocmai ce v-ati mai vanduti inca o data si tocmai ce dovediti inca o data cat de jeguri sunteti

  13. Bia Răspunde

    Ăsta i brandu Sătmarului
    Să l puneți pe steag și stema

  14. High Lander Răspunde

    Fiecare sa se spele pe cap cu ce are. Eu ma spal cu Head&Shoulders antimatreata. Cateodata, din patru in patru ani si cu fotoghin. Sa scap de paduchi. 😐

  15. Ovidiu Tise Răspunde

    Felicitari Mircea Govor!

  16. radica2 Răspunde

    astia nu se mai fac bine :)).Fugiti din tara

  17. Iulian Câcău Răspunde

    Mircea Govor esti un gunoi

  18. Nichipercea Răspunde

    psd = aceeasi mizerie! ✌️

  19. 3.14 Răspunde

    Eu…sunt bolnav de tine tara, sunt bolnav de tine neam!

  20. Varu Răspunde

    Ce-i baiu Zolii?nu vrei să vezi realitatea?voi aveți noroc cu românii că sunt foarte toleranți,dar să nu confundăm toleranța cu prostia,voi ne considerați că suntem proști,alte popoare v-au dat demult peste bot.

    • Varu Răspunde

      Dar oare ce legătură are prostia asta scrisă de mine cu faptul că iar Govor e principalul păpușar la PSD Satu Mare? Poate faptul că depind de el? Și atunci de aceea scriu debilisme de genul toleranță? Toată lumea e lămurită de noi. Noi nu suntem toleranți ci suntem puturoși și sclavii altora. Numai mergeți și vedeți ce fac românașii noștri mândrii prin Ioropa.

  21. Vasy Răspunde

    Deobicei cand ceva nu merge, se schimba, asta inseamna ca in PSD totul e perfect!

    • @Vasy Răspunde

      Înseamnă că sunt mulțumiți și cei din capitală și cei care l-au propulsat sau votat. Nici Ceuașescu nu a avut 100% la vot. Asta spune ceva? Nu uita totdeauna se lucrează cu materialul clientului, adică cel ales este din rândul lor.

  22. xpert86 Răspunde

    După primele eșecuri de la alegeri Govor zboară! 🤮🤬

  23. cetatean Răspunde

    Asa partid asa lider !

  24. xpert86 Răspunde

    PSD=PCR🤮🤬

  25. s Răspunde

    Am niste clienti care se intereseaza daca domnul Mircea Govor va redeschide localul La Mircea de pe str. Baritiului. A fost un bordel fain cu fete profesioniste nu ca si la Casablanca de langa gara. Demn de un sef PSD ortodox.

  26. Varu Răspunde

    Românii noștrii muncesc în Europa, și sun apreciați,Nu o să vezi un roman cerșind,și țiganii sun români că cetățenie, n-au nici o legătură cu românii.

    • @Varu Răspunde

      Deja acum 10 ani era problemă în metroul din Barcelona cu vitejii noștrii muncitori șutitori din buzunare (asta a fost în 2013), idem la Amsterdam (asta fost în 2011). Ambele cazuri experiență proprie. Când au văzut polițiștii de acolo că vorbesc limba lor (le-am zis vreo două din vorbele alese, alea celebre că mămica lor) mi-au cerut să le traduc câteva propoziții ca să priceapă ce și cum va urma fiind duși la amprentare. Primii erau din Gorj iar ceilalți din Galați. Și nu erau țigani. Chiar erau culmea bărbați (și nu femei de alea cu fustă lungă) bine făcuți ca să poată lucra. Dacă tu refuzi evidentul e fix problema ta. Din cauza lor suntem ceilalți cinstiții etichetați cum suntem și luați în bătaie de joc la conrol la graniță. Așa că ….. mai bine taci cu poveștile tale nemuritoare. Din păcate ăștia-s minoritari dar nimeni nu se preocupă să-i extragă dintre restul să-i mai potolească. Și tocmai din cauza a unor derbedei ca ăștia care fură la greu de pe card cam toți românii sunt opriți la graniță în Mexic. E o problemă mare și e o problemă gravă de sistem.

  27. Varu Răspunde

    Puturos ești tu!

  28. Varu Răspunde

    Exemplu de puturoși este in țara Oașului, așa cum îi consideră unii că sunt proști, vă dăm clasă în orice domeniu vreți voi.Mergeti într-o localitate unde trăiesc unguri și unde trăiesc români Oșeni, și pe urmă discutăm.

    • Varu Răspunde

      Vai ce s-a umflat mămăliga-n mine! Puturos nu așa s-a înțeles măi prostule! Că numai gura de voi că în rest toată oșenimea cu pesede votează se știe asta prea bine, aia de ce nu zici? Dacă nu mă crezi verifică rezultatele de la ultimele voturi de la locale sau generale. https://locale2020.bec.ro/rezultate/ Așa că nu te mai lamenta. Iar dacă vrei să compari dezvoltarea cu câte turnuri are o casă sau cât stă goală/nefolosită acolo frate nimeni nu-i bate pe oșeni, asta-i clar.

    • 🤔🤔🤔😵😵😵🤮 Răspunde

      @Varu, citește și ia cu lămâie de aici. Comentariile nu-și mai au rostul. În Oaș jumate au dosare și au stat la răcoare, nu e bărbat care nu a stat pe acolo puțin. Dacă asta ți-e modelul atunci îmi pare rău de tine. Și cam toți sunt băgați la învârteli cu statul. Numai adu-ți aminte faza cu caltaboșul și cu oșanul care l-a denunțat pe Nemeș. E sport național pe acolo. https://portalsm.ro/2024/01/recidivist-periculos-dupa-gratii-prins-de-4-ori-fara-permis-a-cerut-politiei-schimbarea-unui-permis-fals/

  29. Varu Răspunde

    Și la ce vrei să ne batem?în cultură generală?

  30. Varu Răspunde

    Nici eu nu am înțeles ce am vrut să scriu. Mai bine băgați un ignore.

  31. Daria Răspunde

    De asta nu voteaza lumea cu PSD..ca nu au pe cine.Ne-am saturat de comunisti! Mereu aceiasi !

  32. Mda Răspunde

    Mda. La vremuri noi oameni vechi. Oare numai mie mi se pare dubioasă treaba?

  33. Soso Răspunde

    Se vede ca-i an electoral…fiecare cu balivernele lui…cu simpatiile lui…care nu trebuie inghitite ca atare…ORICARE iese sa fie OM ..sa traga la cetatean ..nu la buzunarul lui..

  34. Varu Răspunde

    Govor reales la al Xlll-lea concres.Uraaaaaaaa

  35. Daria Răspunde

    Votez AUR ! Diaspora e cu AUR !M-am saturat de vechea cloaca..

    • Doar atât Răspunde

      Te inteleg. Dar de ce crezi ca asta-s noi? Nu vezi cu cine ies la interval? Numai nomenclaturisti si securisti revopsiti. Un fel de PPDD 2.0 demagog. Astia in afara de galagie altceva nu stiu sa faca. Diferenta dintre ei si USR este doar sursa de finantare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.