Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

Bătaie între mai mulți elevi la o școală din municipiul Satu Mare. A intervenit poliția

Bătaie între mai mulți elevi la o școală din municipiul Satu Mare. Totul s-a petrecut marți dimineața, 27 februarie, la Colegiul Tehnic Unio-Traian Vuia de pe bulevardul Cloșca. Patru elevi s-au luat la bătaie, iar la fața locului au intervenit polițiștii. 

Cei patru elevi au fost duși la secție, după care s-au ales cu câte o amendă.

,,La data de 27 februarie, în jurul orei 09.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre o altercație, în incinta unei unități de învățământ din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că între patru elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, ar fi avut loc o altercație. Față de cei patru elevi, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor Legii nr.61/1991”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

13 comentarii

  1. c-block Răspunde

    Domnul deputat Cozma acum nu ziceți ceva legat de școală? Când s-a vrut reorganizarea lor pentru că nu au de ani de zile performanță ați fost tare din gură dar asta mă gândesc doar ca să-l contraziceți pe primar. Aia că școlile în cauză au reușita la bac ZERO de ani de zile și produc numai analfabeți funcționali aia nu este important. Sau poate v-ați gândit la viitorul clasei politice????

    • Corina Răspunde

      Dă-mi voie să-ți spun că copilul meu învață la această școală,are profesori foarte buni care nu pot să își facă datoria din cauza unor specimene că și cei 4 vizați in știre.acolo nu ies analfabeți funcționali sunt copii care au mers să învețe o meserie.Nu toți dar majoritatea dintre ei.Data viitoare poate te informezi înainte să jignești.

      • c-block Răspunde

        Data viitoare poate reușești să asimilezi în întregime comentariul meu cu toate informațiile din ele. Deocamdată așa din prima nu ți-a ieșit. Asta este. Eu m-am referit la BAC în mod special. Și înainte să sari pe mine sunt și eu de acord că nu toți trebuie să ia BAC-ul că e nevoie și de meseriași, foarte corect, dar totuși de ani de zile nici măcar unul este deja prea mult. În rest constat doar că copilul tău nu degeaba învață acolo. Are de unde să se inspire. Vina este în mare parte și a profilor că s-a ajuns aici pentru că s-au acceptat niște manifestări nelalocul lor din partea unor copiii de bani gata și fenomenul s-a răspândit ca râia. Și nu-mi veni cu teorii de-ale tale că ce și cum pentru că am 15 ani petrecuți la catedră dar mi-a ajuns. Mate am predat. Copiii din ziua de azi nu vor să învețe. 90% dintre ei. Toți preferă calea mai ușoară pentru că în mass media doar de asta dau zi după zi. Jmekeri și manele. Așa că data viitoare înainte de a-mi da replica poate cântărești ce vrei să zici de două ori. Iar cea mai mare parte din vină pentru halul în care a ajuns învățământul o poartă părinții. Asta să-ți fie clar. Școala nu este concepută pentru recuperarea celor 7 ani lipsă de acasă.

        • Haha Răspunde

          Te descalifici singur cu comentariul tau. Te-ai saturat, te-a invins sistemul ca pe Constantinescu, ai abandonat si-acu vii sa dai lectii de morala? 🤭

          • c-block

            Așa cum au făcut mulți profesori m-am reprofilat. Dar nu trebuie să-ți dau socoteală. În momentul în care ești chemat la director și ți se reproșează că ai dat notă prea mică – pe bună dreptate – unui pui de ștab după câteva evenimente din astea ajungi să tragi concluzia și să pleci. Nu m-a învins sistemul pentru că după demisia mea – deci eu am plecat benevol am tot fost rechemat an după an. Așa că în acest moment te-ai descalificat singur prin hehe reacția ta idioată. Tocmai din cauza celor de teapa te a ajuns învățământul de batjocura celor inculți și mulți. Acum puteți să vă bălăcăriți în mocirla creată după placul vostru ceea ce se mai numește și societatea actuală. Așa-i că nu place? Eu de felul meu refuz să mă vând pentru un pumn de arginți așa cum la mine nu a fost nici consultație la domiciliu. Am făcut pro bono la școală și niciodată pe bani de condiționare ca să treci ca să vină la consultație acasă nici atâta. Toate înainte de examene. Dar ca să vezi mai nimeni nu poftea. Apoi după rezultate veneau părinții surprinși de rezultat că ei sunt ocupați și nu au timp să urmărească pe copil că vai domn profesor nu se poate rezolva ceva? Că plătesc cât vreți! Cea mai tare fază a fost cu o mamă venită tocmai de la Paris care s-a trezit în 6 septembrie că plodul repetă anul. Repeta la mate, la română și încă la ceva deci nici nu se punea problema ca să poate fi trecut în re-re-reexaminare! Că vai nu se poate aranja ceva? Nu. Deci mie circ de ăsta nu-mi trebuie. Atunci a fost momentul și m-am ridicat. Cine mi-a fost elev și a învățat toți au intrat la facultate. Dar am avut și de ăștia pierde vară. Inclusiv unul săracul care a murit în prag de bac într-un accident de mașină venind beat de la discotecă undeva pe la Păulești. Așa că fără supărare nu-mi dă tu lecții că ești mărunt față de mine. Bine, furnică?

          • @c-block

            In concluzie, esti doar un alt frustrat, care, basca se crede mai fudul ca altii!

          • c-block

            Nici nu merită să te bag în seamă. Tu nici măcar nu ai încercat să pui pe masă ceva toată viața ta dar ești plin de ură față de celălalt. Sunt curios dacă tu după 15 ani de catedră unde în contradicție cu majoritatea colegilor te-ai consumat și până la urmă ai ajuns la concluzia că nu poți să continui pentru că te obligă sistemul la niște concesii care dăunează până la urmă și muncii tale deci după 15 ani ai putea să schimbi complet macazul și să te apuci de absolut altceva în care să te realizezi și să fii cineva în meseria respectivă. Tu nu ai de unde a știi asta pentru că la tine totul se rezumă la întrebarea când vine poștașul cu ajutorul social. Deci dacă asta înseamnă la tine frustrare că sunt net peste tine în orice moment ca și om și ca și realizare atunci da sunt frustrat. Și sigur sunt infinit mai deștept decât tine. Crede-mă nu ești bun nici să-mi legi șireturile. De fapt nu sunt sigur că știi cum se face. Din cauza proștilor încrezuți care au plăcerea de a jigni pe altul dar ei nu fac nimic, exact de asta este țara asta așa cum este. Așa este că ai repetat și clasele elementare și acum refulează din tine frustrarea de peste ani față de tovarășa învățătoare??? Nu te pune cu mine că încep să-ți scriu niște treburi de nu vei pricepe o iotă, post încrezut și crescut pe texte de manele. Auzi acolo, tocmai tu care vii cu niște bășini de texte pe aici. Mai bine culcă-te și dormi că măcar atunci nu faci nimic, implicit nu strici nimic.

  2. 😟 Răspunde

    Viitorul țării! Viitorii parlamentari, hoți, șpăgari, interlopi,… viitorii “studenți” la Facultatea de Studii Potlogaresti de pe Mileniului.

  3. Maci Laci Răspunde

    CE TREABA ARE POLITIA CU BĂTAIA ELEVILOR???

    • Bubu Maci Răspunde

      No la faza asta tu te-ai deconspirat singur. Spune sincer tu cam cât ai chiulit de la ore? Așa-i că ai chiulit cam cât s-a putut și cam încă pe atâta în plus? 😵🤣

    • @Maci Laci Răspunde

      Ursule Vasile. Întrebarea corectă era că ce treabă ai tu cu școala. Răspunsul este că mai nimica. 🥴😢 Lasă tu problema pe seama celor care știu câte ceva. Tu odihnește-ți neuronul din dotare că obosești prematur.

  4. Vasy Răspunde

    Oare cat costa o tigaie plasata in Numele Tatalui la cineva? Nu stiu preturile, sa calculez daca merita sau mai strang banii de amenda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.