Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Tone de deșeuri oprite în vama Petea. Camionul nu a fost lăsat să intre în țară

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a unui ansamblu rutier încărcat cu 6 tone de deșeuri provenite din Germania.

Duminică, 18 februarie, în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România un cetățean român, în vârstă de 51 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Botoșani, conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România, în care transporta deșeuri (haine, biciclete, saltele) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 5.989 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare și dezinsecție pentru marfa transportată).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

4 comentarii

  1. Gabor McPalinka Răspunde

    “Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.”

    Napoi visza de unde au venit.

    • Gabor McPalinka Răspunde

      Adică un idiot din Botoșani importă pe banii săi gunoiul altora din Germania ca să-l vândă de prin Suceava. Apoi nu trece granița. Foarte bine. Acum doar aia ar trebui să-mi dau seama că ce treabă au ungurii cu toate astea când fiind spațiu Schengen primul control de acest fel se face doar la noi la intrare în țară. Aceste porcării nu iau calea pribegiei înapoi ci așteaptă între teritorii acolo știi tu în parcare după Petea cum ai ieșit din țară.

  2. Norik Răspunde

    Asteapta s-a intre la Bute in Dorolt.

  3. Satmarean Răspunde

    Depozitul de gunoaie din Dorolț a făcut o pauză trimițând oamenii în șomaj vreo două săptămâni, acum au reluat activitatea. Oare de unde și prin ce mijloace sau realimentat ??? Ar trebui făcute urgent controale de organele abilitate și de urgență închis !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.