Ultima actualizare: azi, 11:13
Locale

RETROSPECTIVĂ. Vieți pierdute pe șosele. Cele mai cumplite accidente din 2022

Nenumărate vieți au fost pierdute pe șoselele din județul Satu Mare în acest an. Viteza, depășirile inconștiente sau neatenția la volan au dus la accidente cumplite: mai mulți oameni, mulți nevinovați, au pierit în impacturi violente, iar multe familii au fost răvășite de durere.

Vă prezentăm cele mai cumplite accidente din 2022, ce au dus la pierderi de vieți omenești:

Impact fatal cu un cap de pod

Șirul celor mai cumplite accidente din 2022 a început în luna ianuarie, atunci când un autoturism s-a izbit violent de un cap de pod, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Accidentul pe data de 9 ianuarie 2022, la limita județului Satu Mare.

În mașină se mai aflau și alți pasageri, decesul uneia dintre victime fiind declarat la fața locului.

Tânăr decedat după o coliziune violentă. Mai mulți copii la spital

Victime multiple după ce două mașini s-ai ciocnit violent în seara zilei de 7 martie 2022, între localitățile Ciuperceni și Livada. În urma evenimentului rutier, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a decedat.

,,Un tânăr, de 22 de ani, din Livada, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39, de ani, având cetățenie ucraineană. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto.

Totodată, două femei și trei copii, toți cetățeni ucraineni, aflați în autoturismul  înmatriculat în Ucraina au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, pentru a li se acorda îngrijirile medicale necesare”, au concluzionat polițiștii.

Profesor din Satu Mare mort într-un accident teribil

Un profesor din Satu Mare și-a pierdut viața în urma unui accident cumplit produs în dimineața zilei de 26 aprilie 2022.

Ovidiu Oros, în vârstă de 43 de ani, profesor de educație fizică și sport la un liceu din Satu Mare, a murit într-un accident produs pe DJ193, la podul de la Ardusat, în județul Maramureș.

Impactul violent s-a produs între autoturismul condus de profesorul sătmărean și o mașină înmatriculată în Maramureş, condusă de un poliţist de 23 de ani de la Postul de Politie Fărcaşa, care se îndrepta spre serviciu şi urma să intre în schimb la ora 8.00. În urma impactului, cele două maşini au fost aruncate de pe carosabil: una în şanţ, maşina poliţistului în podeţ.

Impact mortal între un TIR și două mașini

O femeie și-a pierdut viața după un impact teribil dintre un TIR și două mașini. Accidentul s-a produs la începutul lunii mai, între localitățile Seini și Apa.

La fața locului s-au deplasat de urgență descarcerarea și mai multe echipaje de prim-ajutor, respectiv echipaje de poliție.

Mașini făcute zob: un mort și o persoană în comă

O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de urgență de elicopterul SMURD în după-masa zilei de 27 septembrie, după ce două mașini au intrat în coliziune, între localitățile Apa și Iojib.

La fața locului s-au deplasat 14 cadre militare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și elicopterul SMURD Jibou.

S-a acționat pentru extragerea victimelor încarcerate, la una dintre acestea s-au întreprins manevrele de resuscitare, ulterior s-a declarat decesul acesteia. Cealaltă victimă, in comă indusă, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Baia Mare cu elicopterul SMURD Jibou.

Șofer decedat după ce a intrat cu mașina într-o casă

Accident cumplit în seara zilei de 6 noiembrie. Un șofer a decedat după ce a intrat cu mașina într-o casă, în localitatea Rătești din județul Satu Mare.

„La data de 6 noiembrie, în jurul orelor 21.50, poliţiştii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19, în localitatea Rătești. Polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un imobil.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoana în cauză nu deținea permis de conducere. În urma evenimentului, a rezultat decesul tânărului”, au concluzionat polițiștii sătmăreni.

Bărbat spulberat de un microbuz

Accident mortal, în data de 6 decembrie, în localitatea Dorolț din județul Satu Mare. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost spulberat de un microbuz pe trecerea de pietoni.

,,La data de 6 decembrie, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe DN 19, în localitatea Dorolț ar fi avut loc un eveniment rutier, soldat cu o victimă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 74 de ani, din aceeași localitate, în calitate de biciclist, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din județul Alba.

În urma impactului a rezultat decesul biciclistului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge, pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.

Două accidente mortale în aceeași seară

Două accidente mortale s-au produs în seara zilei de 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, în județul Satu Mare. Doi pietoni au fost spulberați.

Unul dintre accidente a avut loc în localitatea Păulian, iar cel de-al doilea pe raza localității Gelu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.