Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Beat și fără permis, un sătmărean s-a urcat la volan. Polițiștii l-au încătușat

Beat și fără permis, un sătmărean s-a urcat la volan. Pe drum s-a întâlnit cu polițiștii, care l-au încătușat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Ce spune poliția:

,,La data de 26 octombrie, în jurul orei 15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism pe strada Păuleștiului din municipiu. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din comuna Păulești, a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.