Trei români au murit într-un accident lângă Budapesta. Alți 18 au fost răniți (FOTO)

30 august 2013 | 0 comentarii

accident-budapesta-3Cel puțin trei români au murit, iar alți 18 au fost grav răniți în urma unui accident lângă Budapesta ce a avut loc azi dimineață, în jurul orei 5.40, pe autostrada M5, din Ungaria. Potrivit autorităților maghiare, în accident au fost implicate trei microbuze, dintre care unul deținut de o firmă de transport din Galați, un camion și cinci autoturisme cu pasageri. Secretarul de stat Raed Arafat a plecat, la ora 15.00, cu aeronavă Spartan a MApN, către Budapesta.

Cele trei persoane care au decedat, o femeie și doi bărbați, sunt din Galați și se aflau într-un microbuz, care a plecat aseară, în jurul orei 21.00, cu destinația Milano.
Reprezentanții firmei de transport Tegaltrans SRL spune că accidentul s-a produs în momentul în care microbuzul se afla într-o coloană de mașini, pe autostrada M5.
“Microbuzul avea luminile de avarie aprinse. Din spate, un TIR care avea viteză a izbit cu putere vehiculul nostru. Din câte am înțeles, nu s-au observat urme de frânare. Mai multe persoane, printre care și șoferii noștri, sunt internate în spital”, a declarat Sorin Amarinei, managerul firmei.
Potrivit Ministerului Transporturilor, firma din Galați avea toate actele în regulă.
Premierul Victor Ponta a anunțat că secretarul de stat Raed Arafat va pleca de urgență la Budapesta, cu un avion militar. “Suntem în contact permament cu autoritățile din Ungaria”, a mai precizat premierul.
Raed Arafat a precizat că informațiile primite de la omologii maghiari nu oferă date clare despre situația răniților și că abia când vor ajunge la fața locului va exista o evaluare clară a situației răniților.
“Nu avem detalii exacte despre starea răniților, știm că sunt 18, internați la cinci spitale din Budapesta. Câteva sunt în stare gravă, dar nu știm dacă sunt ventilați sau nu, dacă necesită operații. De aceea, un avion Spartan, cu echipaj medical la bord, va pleca într-o oră sau două spre Budapesta, unde vom evalua starea răniților și vom decide care dintre ei sunt transportabili. Dacă va fi cazul, toți răniții vor putea fi aduși în țară cu acest avion”, a explicat Raed Arafat.
La rândul lor, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au precizat că printre răniți sunt și doi copii, dar că viața lor nu este în pericol.
“Familiile pasagerilor decedați au fost anunțate. Unul dintre răniți este în stare mai gravă, fiind transportat cu elicopterul. Autoritățile române de la Budapesta s-au autosesizat când au auzit de accident și s-au deplasat rapid la fața locului, deși autostrada era blocată. Polițiștii ungari i-au ajutat să ajungă la locul accidentului”, a declarat Brândușa Predescu, purtător de cuvânt al MAE.
33 de răniți, dintre care 18 în stare gravă
Persoanele rănite în accidentul de pe autostrada M5 prezintă răni la nivelul capului, pieptului și abdomenului și au fost internate la Spitalul Metropolitan “Merényi Gustav”, Institutul Naţional de Traumatologie şi la un centru medical al Armatei din Budapesta, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă maghiar, Győrfi Pavel.
Jurnaliștii de la ATV Szalisznyó Helena relatează, pe pagina online, că managerul de comunicare de la unul dintre spitalele unde au fost internate șase dintre victime a declarat că este vorba despre “trei cetăţeni români şi trei de naţionalitate kurdă. Printre cei răniţi sunt trei adulţi, doi fiind în stare gravă, cu fracturi la picioare”.
Potrivit medicului Peter Bálványossy, de la Spitalul “Merényi Gustav”, patru sau cinci dintre răniții internați la acest spital au răni care le pun viața în pericol, iar cadrele medicale fac toate eforturile pentru a-i stabiliza. Alte două victime au intrat în sala de operaţie la Spitalul Militar, rănile lor fiind, de asemenea, de natură să le pericliteze viaţa.
Agenția MTI mai precizează că în accident au fost implicate mai multe maşini: un camion înmatriculat în Bulgaria, trei microbuze şi cinci autoturisme cu pasageri.
Sursa: EVZ.ro

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest