Avocaţii sătmăreni au discutat cu fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu

27 septembrie 2013 | 8 comentarii

Asociatia Tinerilor Avocati, Catalin Predoiu (3)Asociația Tinerilor Avocați din cadrul Baroului Satu Mare și Baroul Satu Mare au organizat astăzi conferința „Aspecte teoretice și practice în aplicarea noului Cod de Procedură Civilă”, invitat de onoare fiind fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul președintele Asociației Tinerilor Avocați din Baroul Satu Mare, av. Stefan Ressler și vicepreședintele Asociației Tinerilor Avocați din Baroul Satu Mare, av. Adrian Cozma.

Decanul Baroului Satu Mare, av. Mircea Ioan Lupsa a prezentat modificările aduse noului Cod de procedură civilă care au un impact direct asupra profesiei de avocat.

Noi vrem să facilităm discuţiile, să venim cu argument, să discutăm în mod sincer şi despre problemele care se află şi în profesia juridică şi în profesia de avocat. Considerăm că o discuţie atât de deschisă cu un om atât de important în perioada căruia s-au făcut patru coduri fundamentale considerăm că este necesară pentru a putea da un spirit nou domeniilor juridice şi pentru a facilita discuţiile între instituţii”, a spus Ștefan Ressler.

Fostul ministru Cătălin Predoiu a spus că pentru el e foarte important să vadă cum privesc acum avocaţii modificările pe care le-a adus sistemului.

Este interesant pentru mine să văd cum stau lucrurile în justiţie după doi ani de zile de când nu mai exercit acest portofoliu de ministru al Justiţiei. Am lăsat în urmă o reformă închegată, un cadru legislative coerent. Ceea ce urma să se întâmple, punerea în aplicare administrativă a unor reglementări, din păcate, nu s-a făcut aşa cum ar trebui”, a declarat Cătălin Predoiu.

 

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (8)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Tyler Dur Den spune:

    CLAUDIUA ARDELEAN DEMISIA!
    Te-ai vandut la Florisal, esti o rusine pentru PDL! DEMISIA!!!
    SATU MARE ORAS FARA OPOZITIE!

  2. Tyler Dur Den spune:

    Sa nu uit, daca tot ne onoreaza cu prezenta domnul Predoiu.
    Petrica Muresan, mare lider al opozitiei locale, mistificat de primarul Coica, CAT AI PRIMIT DE LA GOVOR ca sa fi lider al opozitiei?! Te-ai vandut pe doua petice de asfalt…
    Sunteti vanduti toti pana la ultimul.

  3. Marius spune:

    Felicitari tinerilor avocati, este de apreciat demersul, asa trebuie sa se desfasoare lucrurile intr-o societate moderna, prin dialog.

  4. Matei spune:

    Domnul Predoiu este un model de politician, de care are nevoie Romania pentru un viitor modern si european. De altfel mi-am putut da seama ca acesta este un bun profesionist.

  5. basescu 2 spune:

    Hai sa nu ne mai certam care e mai bun sau care nu. Spuneti dv cu care guvern a fost mai bine? Toti dau vina pe aia de la putere indifernt cine e acolo. Pentru aia care sunt la putere e bine pt noi sapa, coasa,si lopata. toti vor spune( Daca eram noi la putere nu ar fi fost asa).Am vazut o faza interesanta cand a fost Basescu la Sambra oilor, toti aia care aparent sunt impotriva lui, toti erau cu el la masa beau, mancau si se distrau Ciocan , Stef si multi altii. Totul se face numai de fatada. Este o vorba din popor (Azi mie maine tie) asa sunt si ei.

  6. basescu 2 spune:

    Intalnire cu avocatii satmareni!As vrea sa stiu cati dintr-e cei care pretind ca au terminat facultatea Dimitrie Cantemir stiu pe ce stada e aceasta facultate in Cluj

  7. Virginia spune:

    Predoiu asta tot la socru apeleaza si pentru campania electorala.

  8. florentina spune:

    CLUDIU ARDELEAN cel mai parsivel e omul PSD in fruntea PDL merge la intelegere cu govorica la orice nu uitati ca el e dorector la groapa de gunoi ,govor centreaza si el marcheaza cam asa merge treaba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest