Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

“Săptămâna Mobilităţii Europene”, marcată la Satu Mare

Ziua Mobilitatii Europene (55)Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Vetiș, Școala de Artă, Asociația ”4Wild Moments” și  PrimaGym  a organizat duminică,  22 septembrie, ample acţiuni care au marcat evenimentul ecologic “Săptămâna Mobilităţii Europene”.

Încă de la orele dimineții de duminică au avut loc acrobații cu caiacele și plimbări cu caiacele pe râul Someș, care s-au desfășurat lângă podul Decebal. Protagoniștii  sunt membri ai Asociației 4Wild Moments, coordonați de Ionuț Stancovici și pasionați ai sportului cu caiacele. Manifestările au continuat cu marșul ciclist pe traseul Satu Mare – Oar pe malul stâng a râului Someș, pe pista de bicicliști construită în cadrul proiectului „Pe apă şi pe două roţi pe râul Someş – HUROVELO”. La marș au participat angajați ai APM Satu Mare și Consiliului Județean și un grup de elevi de la Școala Gimnazială Vetiș, Școala Gimnazială ”Octavian Goga”, Colegiul Național ”Ioan Slavici”. Partea a doua a manifestărilor a început la ora 15:30 în centrul vechi al municipiului.

Din fața catedralei romano-catolice s-a dat startul concursului de triatlon (alergat, role, biciclete), competiția desfășurându-se în jurul parcului central din municipiu. La triatlon s-au înscris echipaje  de la Școala Gimnazială Valea Vinului, Școala Gimnazială ”Octavian Goga”, Școala Gimnazială nr. 10, Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”, Colegiul Național ”Ioana Slavici”, Liceul de Artă Satu Mare.

Pe platoul din fața statuii Vasile Lucaciu s-au desfășurat acțiuni de mișcare în aer liber, Cardio Fitbox și Bokwa, coordonate de antrenorii de la PrimaGym Satu Mare, Gyorgy Brigitta și Bogdan Renata. În aceiași locație au fost premiați participanții la evenimentul ”Săptămâna Mobilității Europene 2013” și extragerea a patru bilete de tombolă a căror beneficiari au primit un bilet gratuit Aquastar Satu Mare și abonament de 10 ore la PrimaGym. Ziua Mobilității s-a încheiat cu un miniconcert susținut de artiștii de la Școala de Artă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.