Acţiune de prevenire a furturilor la Tăşnad

31 iulie 2014 | 0 comentarii

actiune tasnadPoliţiştii au organizat o nouă acţiune de prevenire a furturilor din locuinţe, din autoturisme şi a tâlhăriilor, acţiune ce s-a desfăşurat în data de 30 iulie 2014 în oraşul Tăşnad.

Peste 200 de pliante cu informaţii preventive au fost împărţite de poliţiştii din cadrul Comapartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, care s-au aflat pentru o zi în misiune alături de colegii lor, poliţiştii de proximitate din Tăşnad. Acţiunea s-a derulat atât în zona centrală a oraşului cât şi în zona de agrement. Poliţiştii au interacţionat cu cetăţenii despre măsurile de precauţie pe care trerbuie să le adopte în general şi despre măsurile specificie sezonului estival.

 Lipsa de acasă în perioada concediilor şi a vacanţelor însoţită de lipsa de supraveghere a locuinţei sau de absenţa unor măsuri de protecţie adecvate locuinţei constituie elemente de vulnerabilitate ce pot favoriza spargerile de locuinţe.

De asemenea, bunurile de valoare lăsate în maşini, uneori chiar la vedere, cum sunt telefoanele mobile, laptopuri, genţi, portmonee, pot constitui tentaţii pentru infractorii care vizează furturile din autoturisme, dar şi pentru infractorii oportunişti, care profită de lipsa de supraveghere a acestora, ori chiar de portierele lăsate neîncuiate.

Folosirea drumului cel mai scurt poate să nu fie întotdeauna în favoarea noastră, în special în deplasările pe timpul nopţii. Consumul de alcool, afişarea ostentativă a unor bijuterii de mare valoare ori a telefoanelor scumpe, pot fi tot atâtea motive care determină infractorii să comită fapte de tâlhărie.

Mesajul poliţiştilor sătmăreni în discuţiile purtate cu cetăţenii poate fi rezumat, astfel: În timp ce noi suntem preocupaţi de vremea bună şi ne facem planuri de vacanţă, infractorii se pregătesc să acţioneze. Rămâi vigilent, chiar şi în vacanţă!

Campania „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi” continuă până la sfârşitul lunii septembrie.

Etichete: , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest