Drumul dintre Sanislău și Omboly a fost modernizat din fonduri europene

22 septembrie 2014 | 2 comentarii

conferinta Sanislau (33)Drumul dintre Sanislău și Omboly a fost reabilitat printr-un proiect european finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007- 2013.

Primăria din Sanislău a organizat astăzi o conferință de închidere a proiectului, la care au participat președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Govor, primarul din Omboly, Trefan Gabor, primarul din Sanislău, Ioan Kardosi, consilieri locali și cetățeni ai comunei Sanislău.

În cadru conferinței, președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că acest proiect european s-a dovedit unul eficient iar colaborarea dintre Consiliul Județean Satu Mare și instituțiile maghiare a fost una bună.

”Eu cred că aici am reușit să demonstrăm eficiența unui proiect european. Adică am reușit să reabilităm un drum județean care trece peste graniță, am demonstrat buna cooperare și colaborare dintre noi și partea maghiară, și aici mă refer la localitatea Omboly  și instituțiile care au colaborat. Pe lângă toate acestea, am reușit să rezolvăm niște probleme care existau aici în Sanislău și mai ales  drumul de la Horea”, a spus Adrian Ștef.

Vicepreședintele Mircea Govor a anunțat că în următoare perioadă vor fi foarte multe proiecte prin PNDL pe teritoriul județului Satu Mare.

”Proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL vor fi foarte multe pe teritoriul județului Satu Mare, vor beneficia toate localitățile inclusiv municipiile, orașele și comunele și spun eu că vor fi mai multe proiecte în următorii doi ani câte nu a fost în ultimii 25 de ani până acum la noi în județ”, a declarat Mircea Govor.

Judeţul Satu Mare, în calitate de partener lider, s-a ocupat de modernizarea drumului judeţean DJ 196C, începând din localitatea Sanislău – intersecția DJ 196B cu DJ 196C și construirea drumului din localitatea Horea până la granița de stat cu Ungaria, pe o lungime totală de 9,78 km pe partea română.

Autoguvernarea comunei Omboly şi Compania Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria au realizat drumul de legătură din centrul localităţii Omboly până la graniţa de stat pe o lungime de 1,48 km. Primăria Comunei Sanislău a modernizat sala de şedinţe din incinta Primăriei.

Perioada de implementare a proiectului este 1 iulie 2011 – 31 octombrie 2014, iar valoarea totală a proiectului este de 5.659.419 euro.

Execuția lucrărilor de infrastructură a fost realizată de către SC Tehnic Asist SRL Botoșani, în termen de execuție 8 luni.

Serviciile de dirigenție de șantier au fost asigurate de către SC Starcom Exim SRL, Cluj-Napoca, iar serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului de către SC Aquageotop SRL, Oradea. 

        

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. birou transfrontalier spune:

    Domnule presedinte,la Satu Mare a existat birou local al celor de la HURO dar nu mai e nimeni acolo, asa le pasa de cei din SM celorlalti din BH, ca acum ne trimit la Oradea cu documentele inainte le puteam depune si la Satu Mare. Ar trebui sa vedeti ce puteti face pentru noi ceilalti care mai avem in implementare proiecte sa nu tot mergem la Oradea cu actele. Multumiri

  2. vlad spune:

    “Din Botosani pana in…. Ungaria” face mai toate lucrarile Tehnic Asistentul?Bravo lui Mircica si asistentului adjunct Stefut!Tineti-o tot asa.Cineva de sus tot vede…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest