Copiii sătmăreni ajung să se drogheze din cauza părinţilor dezinteresaţi

10 iunie 2015 | 3 comentarii

SAMSUNG CSCMiercuri, 10 iunie, prefectul dr. Eugeniu Avram a convocat o şedinţă la cabinetul său pe tema consumului de droguri si a substanţelor etnobotanice în rândul elevilor. La această întâlnire au participat şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în vederea prevenirii şi combaterii acestui fenomen. Scopul acestei întruniri a fost evaluarea acestui fenomen, identificarea şi aplicarea unor măsuri de control mai eficiente.

Din discuţiile ce au avut loc reiese faptul că una din principalele cauze a consumului de droguri şi a substanţelor etnobotanice în rândul elevilor o reprezintă lipsa de interes şi implicare a părinţilor. Cei mai mulţi dintre elevii care consumă astfel de substanţe sunt copii cu anumite probleme sociale, care în lipsa unui control parental cad pradă acestui viciu. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare au declarat că au iniţiat o întâlnire cu reprezentanţii comitetelor de părinţi din judeţ, dar prezenţa a fost una foarte scăzută, dovedind incă o data lipsa de interes a acestora cu privire la acest subiect. Reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean a precizat că instituţia pe care o reprezintă va cere cadrelor profesorale să prezinte constant în cadrul orelor de diriginţie o informare elevilor cu privire la pericolele la care se expun în cazul consumului de droguri sau substanţe etnobotanice.

Prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a solicitat reprezentanţilor instituţiilor prezente, colaborare instituţională o mai mare implicare şi responsabilitate în vederea prevenirii şi combaterii acestui fenomen.

Sursa: Prefectura Satu Mare 

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (3)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Medic spune:

    Cand faci afirmatii ca parintii sunt dezinteresati se presupune ca sunt date concrete. Banuiesc ca nu parintii sunt vinovati de existenta drogurilor despre care sunt indicii ca se consuma. Nu-i suficient doar sa se constate acest fapt,ci trebuie facut ceva concret pentru prevenirea si combaterea consumului de droguri.Depistarea surselor,Sanctionarea vinovatilor, colaborarea cu parintii si scoala e.t.c Politia sa fie ferma cu cei ce incalca legea privind detinerea si distribuirea unor astfel de substante ce sunt categorisite ca fiind droguri. Directia pt protectia copilului mai prezenta, mai ales in familiile cu proleme sociale. Daca-i cazul trebuie declansata o adevarata campanie de depistare ,prevenire si combatere a acestui ,,Flagel” pana nu-i tarziu. E bine ca autoritatile trag semnalul de alarma. Trebuie continuat pe baza unui program de actiune.Nu se va eradica ,dar se va diminua.

  2. Berki spune:

    Nu dati banii pe prostii/
    Cumparati droguri la copii.

  3. ioan spune:

    Cine mai are încredere in ISJ Satu Mare,când toata conducerea si inspectorii sunt numuti cu delegatie,când sa organizat concurs au fugit din examen unii,altui au pica,nenea Mondici a iesit pe post si a mintit cu nerusinare ca de fapt nu au picat ci au iesit din examen…etc.pai va spun sigur ca 4 inspectori au picat la examen,:Bolos,Munteanu,Sabau si aia de la educatori.dar Mondici a iesit si a mintit cu un tupeu mizerabil ,ca au nu sau prezentat.deci,cine mai are încredere in ce zice si ce face isk-ul sătmărean?Sunt curios daca o sa postati ce am scris,dar ma indoiesc..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest