Un an nou școlar a început. Elevii sătmăreni și-au reluat locurile în bănci (FOTO)

14 septembrie 2015 | 0 comentarii

inceput an scolar 2015 (97)Un an nou școlar a început astăzi pentru copiii sătmăreni, care încă de la primele ore ale dimineți, echipați cu ghiozdane dar și cu buchete de flori au pășit pragul școlilor din Satu Mare. Emoționați, cu sau fără dispoziție, vacanța le este încă proaspătă în minte, dar de mâine trebuie să se concentreze asupra materiilor ce vor fi studiate în acest an. Liceele sătmărene și-au deschis porțile organizând festivități la care au participat și oficialitățile sătmărene.

Directoarea Colegiului Național Doamna Stanca, Ana Maria Marușca, mândră, i-a primit pe elevi într-un spațiu proaspăt și reabilitat la standarde europene. Cei mici cu emoții au pătruns în noua clasă dotată cu bănci, scaune și mobiliere noi și nu în ultimul rând table ecologice. Totodată aceștia au făcut cunoștință și cu cea care îi va îndruma în lumea cărților.

Elevii din clasele mai mari au fost și ei entuziasmați de noile clase și în același timp de laboratoarele complet utilate, unde vor învăța informatică, chimie și fizică.

”Iată suntem într-un început de an nou școlar în Colegiul Național Doamna Stanca, an care este jubiliar pentru această unitate de învățământ. A fost o deschidere excepțională, o deschidere de suflet pentru părinții și elevii noștri și de asemenea, se observă ampla reabilitare a clădirii colegiului. Întreaga vacanță de vară s-a lucrat în interiorul clădirii pentru a le putea asigura elevilor noștri clase la nivel de standarde europene. Începem anul școlar cu un efectiv de 787 de elevi pe care i-am așteptat cu mare drag și dor, iar din câte am observat și ei sunt foarte fericiți să se întoarcă la școală și bucuroși de tot ceea ce s-a realizat pe parcursul acestei veri”, a declarat Ana Maria Marușca.

Tot astăzi a avut loc festivitatea de începere a anului școlar 2015-2016 și la Colegiul Ioan Slavici, conducerea colegiului, împreună cu profesorii pregătind festivitatea în curtea instituției de învățământ, unde s-au adunat sute de elevi și părinți. Mulți dintre ei cu emoții și nerăbdători au așteptat să își cunoască noii profesori dar și să afle ceea ce vor învăța în acest an școlar.

La Colegiul Traian ”UNIO-Traian Vuia” din Satu Mare, elevii au luat parte la la o slujbă oficiată de preotul Orăşteanu Florin întru binecuvântarea şi luminarea tuturor elevilor şi dascălilor. După încheierea festivității, directorul adj. prof. Adina Ciutan a invitat diriginţii claselor a IX-a să citească catalogul clasei, a invitat elevii în clase, unde au aflat orarul şi au împărtăşit experienţe din lunga vacanţă de vară, aşteptând cu o oarecare nerăbdare începerea cursurilor.

În acest an școlar 2015-2016, aproximativ 60.000 de mii de preșcolari și școlari sătmăreni au început școala. Toate unitățile de învățământ au fost proaspăt igienizate pentru ca elevii să învețe într-un mediu curat și standardizat normelor în vigoare.

 

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest