Autonet își unește forțele cu Swiss Automotive Group pentru a crea un grup cu afaceri de 800 milioane euro

14 decembrie 2015 | 1 comentariu

Sediu AutonetManagementul și acționarii actuali ai Autonet vor rămâne implicați pe termen lung în operațiunile de zi cu zi ale holdingului, care va continua să se adreseze profilului actual de clienți

Acționarii grupului de firme Autonet, furnizorul numărul 1 de servicii din segmentul aftermarket auto pe piaţa românească, au încheiat o tranzacție cu Swiss Automotive Group (SAG), unul dintre cei mai mari furnizori independenți de piese auto la nivel european, iar companiile grupului românesc vor fi incluse într-un holding, în care SAG va fi acționar cu 51%, iar actualii acționari ai Autonet vor deține 49%. SAG și Autonet Group Holding vor continua să opereze în mod separat pe piețele proprii.

Cele două grupuri acoperă împreună șapte țări – România, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Elveția, Austria și Belgia.Cele două companii sunt parte a aceluiași buying group, ATR International AG, una dintre cele mai mari asociații de firme, cu un rulaj estimat pentru anul acesta de 14 miliarde euro.

Privim cu încredere această alianță în urma căreia va rezulta o entitate cu o dimensiune comparabilă cu cea a marilor jucători europeni din domeniu. Alături de SAG, ne vom putea  consolida poziția de lider deținută de Autonet pe piața românească și vom putea atinge un ritm de creștere solid pe piețele externe – Ungaria, Slovenia și Slovacia. Ne propunem ca Autonet Group Holding și SAG să atingă o cifră de afaceri cumulată de un miliard de euro în următorii ani”, a declarat Mihály Lieb, acționar al Autonet și membru în Consiliul de Supraveghere al ATR International AG.

Receptie Autonet

Valorile comune și modelul de business similar au fost elemente-cheie în decizia de a încheia o tranzacție cu SAG. Prin urmare, această alianță nu va determina o schimbare a modelului de business al Autonet, ci vom continua să ne adresăm segmentului actual de clienți, căruia îi vom oferi o gamă mai extinsă de produse și servicii. Actualii acționari ai grupului, precum și conducerea executivă vor rămâne implicați pe termen lung în operațiunile de zi cu zi ale Autonet Group Holding” a adăugat Mihály Lieb.

Grupul de firme Autonet are în prezent 1.500 de angajați, iar această alianță îi va permite consolidarea poziției de angajator important. Finalizarea tranzacției este condiționată de primirea aprobărilor necesare din partea autorităților de concurență.

Grafic Autonet-SAG

Despre Autonet Group Holding

Grupul Autonet este unul dintre cei mai importanți furnizori din segmentul reparațiilor auto din Europa Centrală și de Est, fiind compus din Autonet Import România, Autonet Import Ungaria, Autonet Import Slovenia (furnizori aftermarket pentru segmentul de reparații auto), Lubexpert România, Lubexpert Ungaria, Lubexpert Slovacia (lubrifianți), Forsius (vopseluri auto), Network Systems (IT, Web, agenție marketing), Garage Assist (echipamente de service), Autonet Management Company (management). Autonet Import, cea mai mare firmă a grupului, este cel mai mare furnizor de piese auto din România. Compania a fost înființată în 1996 și deservește clienți în trei țări (România, Ungaria și Slovenia), prin trei centre de distribuție și 61 de depozite regionale. Grupul Autonet are 1.500 de angajați în cele patru țări în care este prezent (România, Ungaria, Slovacia și Slovenia). Cifra de afaceri pentru anul 2015 este estimată la aproape 280 milioane de euro.

DespreSwiss Automotive Group (SAG)

Cu vânzări anuale de peste 500 milioane de franci elvețieni, Swiss Automotive Group este unul dintre cei mai mari furnizori de piese auto de pe piața independentă europeană. SAG operează printr-o rețea de 100 de depozite și deține o flotă de 500 de vehicule de distribuție. Clienții sunt deserviți prin subsidiarele Derendinger AG, Technomag AG, E. Klaus AG, IHLE Schweiz AG și Wälchli & Bollier AG din Elveția, precum și de filialele Derendinger Handels GmbH din Austria, Matik Handels GmbH din Austria și Slovenia și Remco Belgium NV din Belgia. SAG a fost conceput ca un one-stop-shop a cărui ofertă include toate tipurile de servicii destinate pieței auto, precum și peste 250.000 de piese originale pentru toate brandurile auto existente pe piață. Swiss Automotiv Group are peste 2.000 de angajați.

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Petre Mureșan spune:

    Felicitări acționarilor și managementului ! Bravo lor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest