La Carei s-a inaugurat Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică CRISTIANA

16 decembrie 2015 | 0 comentarii

Centru Cristiana, Carei (9)La Carei a avut loc astăzi, 16 noiembrie, inaugurarea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropshiatrică CRISTIANA, situat în Carei, pe str. Tireamului nr. 12.

La acest eveniment au participat: Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mariana Dragoş, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.), Eugenia Ardelean, director general adjunct, oficialităţi locale careiene, specialişti în domeniul neuropsihiatriei și reprezentanţi ai DGASPC Satu Mare.

Prin proiect a fost înfiinţat Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru persoane cu handicap neuropsihic în localitatea Carei, judeţul Satu Mare cu o capacitate de 48 locuri.

Valoarea contractului de finanţare a proiectului  a fost de 710.000  Euro, din care 85% se acordă din Împrumut de la Banca Mondială şi 15 % din bugetul de stat conform Ordinului nr. 257/01.04.2010 al Ministerului Muncii Familiei şi ProtecţieiSociale.

Contribuţia  Consiliului Judeţean SATU MARE – 406.537,96 lei

Durata de implementare a proiectului a fost de 24 luni.

Scopul proiectului l-a constituit restructurarea instituţiilor în care standardele minime de calitate nu sunt sau nu pot fi implementate, prin înfiinţarea şi dezvoltarea serviciilor rezidenţiale pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap neuropsihic din centrele de îngrijire şi asistență socială din județul Satu Mare, precum și tineri care au părăsit sistemul rezidențial de protecție a copilului.

Beneficiarii centrului sunt persoanele cu handicap neuropsihic şi neuromotor instituţionalizate în centrele de îngrijire şi asistenţă din judet, persoane adulte care îndeplinesc cumulativ condiții determinate de starea socială, medicală și familială, precum și criteriile de eligibilitate specifice centrului.

Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică ”Cristiana” din Carei va oferi servicii de integrare/reintegrare în vederea încurajării și sprijinirii beneficiarilor în a manifesta inițiativă, a organiza și executa pe cât posibil autonom, activități cotidiene necesare pentru angajare, formare, orientare și încadrare în muncă, să mențină relația cu familia, reprezentantul legal, cu prietenii. Centrul asigură asistența medicală curentă și de specialitate, recuperare, îngrijire și supraveghere permanentă a persoanelor rezidente, asigură cazarea, hrana dar și programe individuale de recuperare a beneficiarilor. În centrul Cristiana se vor organiza activități de ergoterapie, psihosociale, culturale, socializare și va evalua/reevalua periodic din punct de vedere socio-medical toți beneficiarii.

Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Cristiana Carei urmărește promovarea stării de bine, a sentimentului de valoare personală, distragerea atenției și o folosire plină de sens a timpului prin activități creative și productive, recreative și educative a beneficiarilor. 

Centrul asigură beneficiarilor servicii de îngrijire, recuperare-socializare şi de reintegrare familialală şi comunitară, oferite de un personal calificat, în locaţii amenajate în conformitate cu standardele din domeniul protecţiei de tip rezidential al persoanelor cu handicap.

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest