Coica despre greva Transurban: ”Instigatorii și-au bătut joc de 15.000 de sătmăreni”

3 iunie 2016 | 12 comentarii

Dorel Coica

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, punctul său de vedere cu privire la greva de ieri de la Transurban. Edilul șef consideră că s-a ajuns mult prea departe și că cei care au instigat la această acțiune de protest și-au bătut joc de peste 15.000 de sătmăreni. 

Redăm integral conținutul mesajului transmis de Dorel Coica. 

”Ieri, 02.06.2016, greva de la Transurban s-a încheiat după mai multe ore. După cum aţi aflat, şoferii nu au obţinut nimic în plus faţă de contractul colectiv de muncă propus anterior. Prin urmare, greva a fost total inutilă. Consiliul de Administrație al Transurban a stabilit că decizia luată de conducerea societății a fost una dreaptă, legea a fost respectată, prin urmare greva a fost ilegală.

Regret că din cauza jocurilor politice, 15.000 de sătmăreni au avut de suferit, stand în ploaie. Cei care au instigat la grevă au reuşit să blocheze oraşul, încercând să dea vina pe conducerea primăriei pentru a câştiga capital electoral. Într-adevăr, scorul este strâns între mine şi principalul contracandidat, Kereskényi Gábor, dar prin instigarea la grevă, el a reuşit să îşi arate adevărata faţă, fără să-l intereseze de soarta sătmărenilor, care au stat în ploaie sau în traficul infernal zeci de minute.

Înţeleg că bătălia politică este una dură, dar consider că s-a ajuns deja prea departe, şi nu pot accepta această bătaie de joc la adresa cetăţenilor. Am încredere că sătmărenii vor discerne ceea s-a întâmplat ieri, vor alege cu înţelepciune şi de această dată.

Deși Primăria Satu Mare nu este vinovată pentru toată această situație, vreau să le cer scuze sătmărenilor. Mi-aș fi dorit ca domnii Kereskényi Gáborsi Adrian Ștef să înțeleagă că bătălia politică trebuie să se dea între candidați, sătmărenii nu trebuie să aibă de suferit!”

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (12)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Vrajitorul din Oz spune:

    Dorele, tu esti de fapt cel care si+a batut joc de satmanreni timp de patru ani. Ai umblat numai dupa spaga si afaceri personale, distrugand orasul. Singurul lucru cu care te+ai remarcat in presa nationala a fost inaugurarea cosurilor de gunoi. http://www.antena3.ro/actualitate/cosuri-de-gunoi-inaugurate-cu-fast-primarul-din-satu-mare-este-foarte-mandru-de-realizarea-sa-224627.html
    Va mai aduceti aminte?

    • Zana cea Buna spune:

      Vrajitorule…Coica nu si-a batut joc de nimeni.In schimb Stef si Kereskenyi au facut-o la modul cel mai urat,nu au fost curiosi de oameni ci de propria lor campanie.Au vrut sa para sfintii salvatori dar nu le-a iesit>Sunt niste gunoaie amandoi.Si Coica a realizat ft multe lucruri…daca nu le vezi…e clar…esti hater…

      • Bálint spune:

        Zana cea Buna ma tu postasi lui psd fa bagaje dute la gara si asteapta tren cara merge la oltenia ca luni merge si Coica dupa tine boule ce esti!!!!

  2. mai boule de coica esti un rahat nu altceva eu sant unul dintre angajatii tra .. neai facut hot tu escrocule hai traiestete tu din banii acestea am 20 de ani vechime la firma asta dar niciodata nu a fost asa de jalnic numai de chand esti tu trajestete tu din 1300 lei cu familiasi sa ai grija tu de calatori satmarenii in locul nostru sa te ia dracul escroc ce esti esti un mincinos stai linistit unde esti cati vine si tie randul foarte curand

  3. de la ora 5 ai fost sunat sa vii la firma dar nu ai raspuns si tu vorbesti ca nai fost invitat sati fie rusine fata de satmareni

  4. bogdan spune:

    1300 lei?imi vine sa rad……zoltan ai uitat sa pui si furtul de motorina….nu m-ar mira sa vad ca va prinde cu asa ceva……iti este ciuda ca nu va iesit (atentatul) la adresa cetatenilor din satu mare….RUSINE SA VA FIE CA V-ATI BATUT JOC DE OAMENI NEVINOVATI

  5. grigore spune:

    ddd-nule primar Coica, tu eşti cel care ţi-ai bătut joc de sătmăreni şi de banii acestora, afacerea cu tractoraşul, banii furaţi din caseria ADP şi alte afaceri necurate, dacă erai aşa de corect cum te prezinţi, îl concediai pe Glodean Enico(prietena ta) şi pe Bozai Cristian atunci când şeful de la auditu din primărie, d-nul Frăţilă ţia adus la cunoştinţă sustragerea sumei 57.795 lei de Zaha Cristian din caseria ADP, de afacerea Tractoraşul, de celelalte afaceri nelegale săvârşite de cei prezentaţi mai sus, dar reacţia ta faţă d-nul Frăţilă a fost fermă l-ai concediat pe Frăţilă şi pe soţia acestuia, asfel nu pot să spun altceva decât eşti protectorul hoţilor din primărie Satu Mare!!!

    Cum și-a finanțat Adi Ștef campania electorală din 2012: Cu bani de la morți!!!
    ”Arunc cu banii ca să moară toți dușmanii!” a fost sloganul președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, în campania electoral din 2012.
    Fondurile de care a dispus, fără număr, au fost puse atunci pe seama situației financiare foarte bune a firmelor Folda, ori a magazinelor deținute de Ovidiu Silaghi. După 4 ani adevărul iese la iveală. Adrian Ștef a vândut funcțiile din administrația public locală, cu banii înainte. Astfel, oricine a avut asiprații la vreo funcție a fost obligat de Ștef și Silaghi să scoată banii. Nimeni nu a fost execeptat de la taxă, nici măcar cei mai apropiați, Marcela Papici, Cristian Zaha sau Mariana Roman. Cristi Zaha, numit apoi șef de cabinet, iar ulterior pe diverse funcții de șef la Apaserv, a fost prins de Ștef într-un moment foarte prost. Firma lui Cristi, SC OPUS CONSTRUCT SRL, tocmai dăduse faliment și avea datorii de sute de mii de euro către Banca Transilvania, CODREA VICTOR INTREPRINDERE INDIVIDUALĂ ( FOSTĂ A.F. CODREA VICTOR ) DRĂGUŞENI, PRIMĂRIA COMUNEI DUDEŞTII NOI ŞI COMUNA DUDEŞTII NOI, BURZ & CUC, C.I.CADAR IOAN, PRIMĂRIA Satu Mare, I.T.M. SATU MARE, S.C. PROSPER COMPANY S.R.L. SATU MARE, QUADRAL S.R.L. SATU MARE, S.C. TOMIS S.R.L. BOTIZ, D.G.F.P. SATU MARE, S.C. TARR CONST S.R.L., S.C. AUXILIAR SERVICE S.R.L. SATU MARE, S.C. SAMCIF S.A. SATU MARE, HOLCIM (ROMANIA ) S.A. BUCUREŞTI, S.C. DANMAR PRO PARTENERS S.R.L. BUCUREŞTI, NICHITA IOAN, S.C. MATROS 2000 S.R.L. ORADEA, SC. SAMCIF SA, LEBADA SRL, ORAŞUL CIACOVA, S.C. EUROCAR S.R.L., S.C. MOTORACTIVE IFN S.A., ultimele două sunt firmele lui Radu Bud, fostul protector a lui Cristi Zaha. În 2012, Cristi Zaha era angajat al ADP Satu Mare, Cimitirul de pe str. Amațului. Ce a făcut Cristi Zaha pentru a-și cumpăra de la Ștef postul de director de cabinet? A băgat mâna în caseria cimitirului și a luat 57.795 lei. Banii sătmărenilor care au plătit pentru mormintele din cimitirul de pe str. Amațului. Banii au ajuns la Adrian Ștef, care și-a plătit o parte din campania electorală. Cristi Zaha și-a cumpărat și postul și protecția. Bunul său prieten Cristi Bozai, șeful ADP Satu Mare, nu l-a denunțat la Parchet pentru delapidare, așa cum era obligat să o facă, ci i-a permis lui Cristi Zaha să ramburseze banii în rate. E cumva BANCĂ Cimitirul de pe str. Amațului ? Să știm și noi Adrian Ștef, Cristi Zaha și Cristi Bozai!!!!

  6. grigore spune:

    sperăm de luni vei fii fostul protector al hoţilor din primăria Satu Mare.

  7. Janos Juhasz spune:

    Dl.primar aveti calitate de administrator al orasului Satu Mare,dvs. nu aveti dreptul sa va exprimati ca la Transurb a fost "geva ilegala",aceasta fiind de competenta instantelor sau aveti si calitatea de"JUDECATOR"?
    Numirea dir.gen probabil a-ti facut fara a respecta OG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
    Art. 35.

    (1) În cazul societăţilor administrate potrivit sistemului unitar, consiliul de administraţie deleagă conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.

    (2) Directorii pot fi numiţi dintre administratori, care devin astfel administratori executivi, sau din afara consiliului de administraţie.

    (3) Preşedintele consiliului de administraţie al societăţii nu poate fi numit şi director general.

    (4) Directorii sunt numiţi de consiliul de administraţie, la recomandarea comitetului de nominalizare. Consiliul de administraţie poate decide să fie asistat sau ca selecţia să fie efectuată de un expert independent, persoană fizică sau juridică, specializată în recrutarea resurselor umane, ale cărui servicii sunt contractate în condiţiile legii.

    (5) Consiliul de administraţie sau, după caz, expertul independent stabileşte criteriile de selecţie, care includ, cel puţin, dar fără a se limita la aceasta, o experienţă relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăţi comerciale din sectorul privat. Criteriile de selecţie vor fi elaborate şi selecţia va fi efectuată cu respectarea principiilor liberei competiţii, nediscriminării, transparenţei şi asumării răspunderii şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate a societăţii comerciale.

    (6) Anunţul privind selecţia directorilor se publică în două ziare economice şi/sau financiare de largă răspândire şi pe pagina de internet a întreprinderii publice. Anunţul include condiţiile care trebuie să fie întrunite de candidaţi şi criteriile de evaluare a acestora. Selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei.

    (7) Lista directorilor este publicată pe pagina de internet a întreprinderii publice, pe întreaga durată a mandatului acestora.

    Daca puteti sa justificati cetatenilor din orasul dvs. ca acest director general la Transurban SA Satu Mare ocupa functia cu respectarea og.109/2011,in opinia mea este cu sustinere politica si nicidecum pe competenta profesionala(este jucaria dvs.cu telecomanda),care sunt sigur ca nu detine o experienţă relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăţi comerciale din sectorul privat.

  8. Attila Gulya spune:

    Bine zici Janos Juhasz !!!!!Bravo !!!!Multumesc !!!!!!!!!!!!!!!

  9. mama spune:

    Procurorii l-au prins pe primarul Dorel Coica cu 2 milioane de lei pe care nu-i poate justifica. Vezi articol AICI. Banii i-a încasat ilegal de la SCM dr. Coica, iar primarul s-a dat de gol singur, recunoscând că în ultimii 4 ani a fost mai preocupat să facă bani, decât să administreze orașul. Vezi articol AICI.

    Nu e genul lui Dorel Coica să dea 1,6 milioane de euro firmei Tehnic Asist (Vezi articol AICI), fără a avea un interes direct. Nici tractorașele cumpărate din China, care nu au mai ajuns niciodată nu e o afacere curată, din care Dorel să nu fi avut de câștigat (vezi articol AICI).

    Din postura de primar, singurul lucru pe care l-a interesat pe Coica a fost să dirijeze bani publici spre SCM dr. Coica.

    Un document interesant circulă prin oraș și arată cât de lacom și prost a putut să fie Dorel Coica. Deși era primar, iar școlile din Satu Mare sunt în subordinea Primăriei, Dorel Coica a obligat instituțiile de învățământ să facă contracte cu cabinetele sale. Pentru a înlătura orice suspiciune, publicăm documentul original:

    Practic din banii alocați de la Primărie școlilor, o parte se întorceau la Dorel Coica sub forma unor prestări de servicii medicale. Mai precis de medicina muncii.

    Afacerea miroase de la poștă și e clar că nu se va termina cu bine pentru încă primarul municipiului Satu Mare.

    Care este valoarea tranzacţiilor? Dacă în fiecare 3 luni SCM dr Coica facturează către instituţii de învăţământ suma de 2.000 de lei, calculăm cu 30 de unităţi de învăţământ, timp de mai mulţi ani, iese o sumă frumuşică la sfârşit. Fiind un securist lacom şi obişnuit cu şmecherii, Dorel nu se opreşte aici. Vă prezentăm un document din 2013, care relatează detaliat despre înscrierea angajaţilor şi conţine o altă dovadă: semnătura doctorului pe acest document, în calitate dublă: doctor primar. Merită citit! Mai jos avem şi dovada acestor activităţi ilegale.

    Întrebarea este dacă există, în afara ofertelor o dovadă despre aceste ilegalităţi? Avem DOVADA.

    Vă prezentăm aici doar o singură facturică, de restul documentelor se vor ocupa procurorii. Este vorba de factura prin care a încasat Dorel Coica suma de 1.980 lei de la Colegiul Național ”Ioan Slavici” pentru prestări servicii medicale de medicina muncii și pentru întocmire fișe.

    Coica_fact

    Surse din preajma primarului ne-au spus că manevra prin care Dorel Coica i-a luat școlile viceprimarului Marcela Papici a fost pentru că fosta sa subordonată s-a opus ca pesedistul să jefuiască unitățile școlare din Satu Mare, iată declaraţia de presă despre noile atribuţii AICI

    „M-am gândit ca doamna viceprimar Marcela Papici ar putea coordona şi activitatea legată de câinii comunitari, pentru că femeile sunt mult mai sensibile în relaţiile cu câinii şi pisicuţele. Pe mine mă lasă rece când văd un câine, dar dânsa este drăguţă şi mult mai sensibilă”- Primarul a mai declarat că de restul domeniilor de activitate va răspunde personal, pentru că aşa i se pare corect în faţa cetăţenilor care l-au ales”
    Un detaliu care va atrage şi atenţia procurorilor: factura este completată şi semnată de secretara Primarului Coica, Bălaj Adriana, care printr-o pură coincidenţă este şi administratorul societăţii SCM Dr. Coica. Ce înseamnă acest lucru? Adriana ştie unde sunt cele 2 milioane de lei, poate povesti procurorilor despre achiziţionarea imobilelor prin interpuşi, acest lucru este iminent.

    adriana

    Factura e încă o dovadă că primarul Dorel Coica a mințit când a spus că SCM dr. Coica e pe CNP-ul lui, de aceea a trebuit să încaseze el cele două milioane de lei pe care nu le-a putut justifica.

    DORELFACT

    Oare de ce nu s-a dat nici o amendă pentru clanul ŢÂNŢAŞ între 2013-2016? Oare TEHNIC ASIST cu cine are contract de medicina muncii? Oare câte firme au fost obligate să încheie contract de medicina muncii cu Dorel pentru a primi o autoziaţie? Sunt întrebări la care, Dorel va trebui să-şi formuleze un răspuns în procesul verbal.

    Până atunci, rămânem cu minciunile lui şi cu faptul ca SCM dr. Coica are CODUL FISCAL 17153726. Nu e pe niciun CNP de-al primarului!!!! Te-am prins Dorule!!!
    Author Satu cel Mare
    Posted on June 1, 2016
    Tags doctor coica, dorel coica, satu mare
    Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest