ALDE Satu Mare salută decizia Wizzair de a opera zboruri de la Satu Mare către Londra

5 septembrie 2016 | 17 comentarii

stef2ALDE Satu Mare salută decizia luată de compania aeriană Wizzair cu privire la operarea zborurilor Satu Mare-Londra. Ne bucurăm că lucrările de modernizarea a Aeroportului Satu Mare demarate la data de 2 octombrie 2015 cu o valoare de 66.293.636,26 lei este aproape de final și asigură județului infrastructura necesară pentru operarearea unor zboruri atât de necesare sătmărenilor.

Din perioada în care eram vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, alături de colegii mei, am făcut 3-4 vizite la sediul central al Wizzair la Budapesta, unde am purtat mai multe discuții privind curse externe de pe Aeroportul Satu Mare. Deasemenea am reluat întâlnirile și în perioada în care am ocupat funcția de președinte. Atât studiile de trafic realizate de Aeroportul Internațional Satu Mare, cât și din cele realizate de Wizzair am știu că destinația preferată este Londra și am luat măsurile necesare pentru mărirea capacității pentru preluarea fluxului de pasageri și modernizarea aerogării pentru asigurarea zborului în cele mai bune condiții. De la un flux de 100 de persoane per flux, plecări/sosiri, capacitatea existentă la acest moment a ajuns la 200 de persoane. Totodată, prin proiectul de modernizare, Aeroportul Satu Mare are o banda nouă de bagaje și echipamente noi de securitate.

Începând cu data de 31 octombrie, operatorul aerian Wizzair va avea primele curse internaționale de pe aeroportul Satu Mare cu o aeronavă tip Airbus 320. Pentru început vor fi doua curse săptămânale la Londra, cu prețuri de pornire de la 109 lei.

Adrian Ștef,

Președinte ALDE Satu Mare

 

Etichete: , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (17)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Jonny spune:

    Incredibil, acuma vrei sa zici ca datorita tie e si cursa asta.

  2. Florin Costinescu spune:

    Bravo Adi, nu trebuie sa ascundem ca el are un mare rol ca Wizz air este la Satu Mare. Multi au tot comentat cand Consilul Jud a vrut renovarea aeroportului, acum e bine nu?
    Felicitari vechii conduceri pentru ca a adus wizz air la satu mare. LOR LE SUNTEM RECUNOSCATORI nu acestora de acum.
    Va saluta Florin din Londra

    • Cocojambo spune:

      cu toate ca stef a fost asa cum a fost eu aici iti dau drepatate, asta e adevarul. astia noi Pataki asta sau cum il cheama ca nu stiu cum se scrie, cand s-au instalat in functie inca au inceput sa controleze sa caute nod in papura la aeroport cum ca vai ar fi multi bani acolo, dar acum hopa tac din gura si se pozeaza ca eroi.

  3. Alina spune:

    Ma bucur nespus de mult ca domnul Stef a pronit acest proiect si s-a luptat pentru asta. Sora mea este in anglia de 10 ani si mereu venea greu acasa acum va fi foarte usor. Dumnezeu sa va dea sanatate domnule Ștef.

  4. Satmarean spune:

    Felicitari pentru ideea ce ati avuto cu modenrizarea aeroportului, daca nu propuneati asta nu era nimic acum.
    Deocamdata astia noi nu au facut nimic decat sa se laude ca vine wizz.

    • Vali spune:

      In 3ani era închis ca si Caransebeș ca si acolo era densitate mare de aeroporturi in zona si cel care a investit a supraviețuit

  5. Sm spune:

    Un asemenea contract nu se perfectează in 2 luni ,înseamnă măcar un an de discuții si argumente iar ca sa opereze trebuie sa fii măcar la nivelul altora iar pista de 2500 de metri e un atu serios fata de alți care s-au tot scremut si au făcut 2100 sau 2300 cu greu si la prețuri enorme. Doar Timișoara are pista mai lunga in Ardeal

  6. Jan spune:

    Văd in presa si on-line ce au turbat cei din BH si MM legat de zborurile astea. Măcar aici sa ridicam si noi capul dacă la altele suntem codași

  7. Petru spune:

    meritul e al lui Stef, nu contest, el a pornit proiectul.
    dar din pacate, atatia bani a SIFONAT Stef cu directorul financiar de la aeroport, Mircea Pal, ca mi-ar ajunge o viata.

  8. carcotas spune:

    Oricum,Stef stie pretul biletului.E ca o parola,mai stia cineva?Votez ALDE.

  9. Sătmărean spune:

    Pentru această glorioasă realizare, propun ca la Aeroportul Satu Mare să se ridice un monument bravului iniţiator al acestui proiect, Adrian Mihai Ştef. A nu se omite prezenţa pe soclu a purtătorului său de mapă, Claudiu Sulea, un extraordinar profesionist în domeniu, fără de care acest proiect magistral nu se putea realiza, el fiind creierul mic al acestui demers ce a revoluţionat transportul sătmărean.

  10. M spune:

    Da domnule Stef, numai sa nu uitam de ce nu s-a finalizat contractul cu Wizz. De ce nu ati vrut sa reduceti taxele? Puteam privi aeroportul nou cum este acoperit de praf. Oare nu ati avut si dv interese?

  11. Ion Satmarean spune:

    Avand in vedere ca liberalii satmareni cauta oameni de succes, ce au in spate relizari remarcabile, Ionut Rus, presedintele PNL Satu Mare, cel care a deschis portile pentru toti fostii penelisti, ar trebui sa-l invite pe Stef in PNL si sa-i ofere un loc eligibil la parlamentare. Evident, sa nu uite si de celalalt “mare liberal”,fost pesedist, actual aldist, Ovidiu Silaghi,ce are mare nevoie de imunitate si la anul.

  12. satmarean spune:

    Silaghi si Nelu Iordache n-au niciun merit, domnule Stef?

  13. Unu' spune:

    Mulțumim, domnule Ștef! Sincer, chiar a fost de mare folos lobby-ul pe care l-ați făcut!
    Păcat că ați cheltuit mai mulți bani pe publicitate decât pe aeroport și drumuri la un loc!
    Se putea și muult mai bine …

  14. Ioan spune:

    Domnul Ștef a uitat să menționeze că datorită întârzierilor în implementarea acestui proiect al aeroportului,generate de incapacitatea echipei sale și managementul defectuos al proiectului, județul Satu Mare a pierdut finanțarea nerambursabilă și s-a îndatorat cu 25.000.000 lei plus alte corecții financiare, pentru a putea fi finalizată investiția. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest