Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Trei accidente în mai puţin de 24 de ore: 7 răniţi!

accident indicatorPolițiștii rutieri au fost solicitați  să intervină pentru soluționarea a trei accidente rutiere petrecute pe raza județului.

Primul dintre ele s-a petrecut în cursul zilei de ieri, la ora 10:45, la intersecția străzilor Argeșului cu Bacovia din Satu Mare, când un conducător auto de  62 ani, din comuna Acâș,  conducând  un autoturism proprietate privată, pe fondul neacordării de prioritate, a intrat in coliziune cu un alt autoturism care circula pe drumul prioritar.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care circula pe drumul prioritar  și a unei femei de 45 ani, cetățean german, pasageră în același autoturism.
Testările cu aparatul etilotest au relevat faptul că nici unul dintre cei doi conducători auto nu consumase băuturi alcoolice.

  •  

În aceeași zi, la ora  14:22, pe DN 1C în afara localității Livada, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din Negrești Oaș,   a intrat in coliziune cu un atelaj tractat de un cal, condus de un bărbat de  32 ani din Livada, care pe fondul neacordării de prioritate, a pătruns pe drumul prioritar.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a căruțașului și a unei femei de   27 ani din Livada, aflată și ea în atelaj.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

  •  

În dimineața zilei de  28.09.2016, ora 03:05, pe DN 1F în localitatea Săcășeni, un bărbat de 33 ani, din localitatea Borumlaca, județul Bihor, conducând un autoturism proprietate privată,  într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un alt autoturism,  condus regulamentar de un bărbat de 42 ani  din Carei.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a conducătorului autoturismului care circula regulamentar și a unui pasager de 29 de ani, cetățean italian, pasager în același autoturism. Un alt pasager din autoturismul care a provocat incidentul, un bărbat de 45 de ani din localitatea Bic județul Sălaj, a suferit și el leziuni ușoare.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit  faptul că cel de la volanul autoturismului vinovat de producerea accidentului,  consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, rezultatul testării indicând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat.

În toate cele trei cazuri, cercetările continuă.

Sursa: Poliţia Satu Mare

  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.